Anul trecut, pe 26 decembrie, am avut o ediţie a Serii de Film Braşov dedicată Revoluţiei din ’89. Această ediţie s-a realizat pornind de la propunerea Marei Oprişiu şi a însemnat o proiecţie comună a Serii de Film Braşov cu CineClub Braşov. Efectiv, a însemnat proiecţia documentarului „După revoluţie” realizat de Laurenţiu Calciu.
Personal, mă bucur că am putut vedea acest documentar şi vă spun de ce. Reuşeşte să prindă în cadru, în perioada ianuarie 1990, cei trei mari actori ai Revoluţiei, politicienii de atunci – Iliescu, Roman, Brucan, Raţiu şi Câmpeanu, presa străină şi populaţia care mai era încă pe străzi, înfierbântată, şi care demonstra pentru sau împotriva celor două tabere politice de atunci. Văzând acest documentar, tind să-mi confirm ipoteza prin care afirm că Revoluţia de la 1989 nu a fost a oamenilor, a cetăţenilor, ci o instrumentare din partea unor interese de a prelua puterea în România. La două săptămâni de la terminarea Revoluţiei, FSN-ul avea deja o structură naţională bine organizată, ceea ce e greu de crezut că ar fi putut fi realizată într-un timp atât de scurt, mai ales când Iliescu afirma că FSN-ul este născut atunci, din focul revoluţionar.
Ştim acum cu toţii că Iliescu şi cu FSN reuşesc să câştige alegerile, lucru care mi se pare evident, urmărind în documentar felul în care scandau şi discutau oamenii în stradă. Cred că societatea românească, proaspăt ieşită dintr-un regim Ceauşist autoritar, nu era pregătită şi nici nu putea înţelege perspectiva adusă în ţară de Raţiu. Raţiu a fost interpretat atunci ca moşierul care vine în ţară să fure pământul oamenilor.
O să mai întâlniţi în documentar un comportament al lui Iliescu şi Roman în raport cu presa, felul în care răspund întrebărilor ziariştilor străini, felul în care conduc răspunsul spre ceva care să dea bine pe sticlă, similar cu cel al urmaşilor lor pe linie de partid PSD.
Mă întreb cum ar fi arătat România dacă Ion Raţiu ar fi fost preşedinte, iar partidul din care făcea parte ar fi avut majoritate parlamentară?
După proiecţie a urmat discuţia despre documentar şi, în special, despre Revoluţie. Trebuie avut în vedere că întâlnirea nu a avut scopul de a trasa un verdict puternic asupra a ceea ce a fost Revoluţia, ci mai degrabă s-a dorit ca fiecare să ajungă singur la o idee cu privire la ce poate însemna Revoluţia de atunci pentru noi, cei de azi. Fiecare decide pentru el în final. Cea mai interesantă concluzie a fost aceea că Revoluţia nu s-a terminat niciodată. Mişcarea începută în 1989 se duce până în prezent, iar alegerea preşedintelui din noiembrie 2014 este un element foarte important în continuitatea Revoluţiei, aceea de a aduce şi de a instaura democraţia în România.
Foarte plăcut a fost faptul că discuţiile s-au centrat pe Revoluţie, pe idei şi că nu au fost animozităţi politice personale. Şi pentru asta mulţumesc tuturor participanţilor.
O altă parte interesantă a întâlnirii a fost prezenţa domnului Ioan Gheorghe Raţiu, membru al familiei Raţiu. A fost o întâlnire interesantă, acesta povestind despre omul Ion Raţiu, aşa cum nu se vede la televizor. La rândul său, dumnealui a fost plăcut impresionat de întâlnirea noastră, adresându-ne ulterior câteva vorbe de apreciere.
„Întâlnirea a început cu o seară de film dedicată trecerii unui sfert de secol de la Revoluţia Română din 1989. A fost proiectat documentarul „După revoluţie/After Revolution”, film realizat de către Laurenţiu Calciu.
După proiecţie au avut loc discuţii libere asupra filmului, dar şi asupra evenimentelor revoluţionare şi îndeosebi post revoluţionare, care rămân enigmatice pentru publicul obişnuit. Au participat aproximativ 15-20 de persoane de vârste diferite, majoritatea tineri şi foarte tineri, eu fiind cred cel mai în vârstă.
Am remarcat interesul deosebit al tinerei generaţii de a şti ce s-a petrecut în decembrie 1989, de a extrage elemente teoretice, istorice şi sociologice care să dea posibilitatea celor care nu au participat direct la revoluţie, datorită vârstei sau pentru că nu erau încă născuţi, să afle şi mai ales să înţeleagă ce s-a petrecut atunci şi cu precădere după 22 decembrie.
Imaginea principală pe afişul dedicat evenimentului a fost cea a lui Ion Raţiu, având ca motto o cugetare a acestuia, şi acum de mare actualitate, care sună ca o sentinţă: What matters is that the blood that has been shed, the extraordinary sacrifice of the Romanian people, which has stunned the whole world, must not be betrayed. – Ceea ce contează este ca sângele care a fost vărsat, jertfa extraordinară a poporului român, care a uimit întreaga lume, nu trebuie să fie trădate.
Cât adevăr în aceste cuvinte atât de concis şi de elegant exprimate, atât de valabile din păcate şi astăzi!
Având în vedere atmosfera întâlnirii, am considerat că e bine să mă prezint şi să ofer câteva informaţii despre familia noastră în general şi despre Ion Raţiu în special. Auditorul a ascultat cu atenţie, interes şi curiozitate scurtul meu expozeu. În concluzie, pot spune că deşi multă lume vorbeşte despre Ion Raţiu, îi apreciază ideile şi activitatea, foarte puţini ştiu câte ceva despre el ca persoană şi aproape nimic despre originea lui şi istoria familiei noastre. Acest aspect desprins, l-am receptat şi ca o cerinţă a celor prezenţi la întâlnire, indiferent de vârstă. Pentru o mai bună informare le-am recomandat ca bibliografie minimală paginile de pe internet referitoare la Ion Raţiu şi la Familia Raţiu.
Precizez că dialogul liber purtat cu mulţi dintre cei prezenţi a fost util şi pentru mine, dar mai ales cred şi pentru dânşii. Le-am mulţumit celor prezenţi pentru respectul şi interesul sincer arătat faţă de memoria şi activitatea lui Ion Raţiu.
Deşi oficial întâlnirea s-a încheiat la librăria Okian, în jurul orei 21:30, neoficial a continuat pe stradă până în fata rectoratului Universităţii Transilvania, unde ne-am despărţit de vreo trei ori până am reuşit totuşi (a fost minunat), deoarece dialogul a devenit din ce în ce mai incitant şi interesant. Personal, recunosc faptul că am fost încântat de acest lucru, sper că şi partenerii mei de discuţie. Le mulţumesc şi pe această cale şi sper să-i reîntâlnesc.” – Ioan Gheorghe Raţiu
Material realizat de Mihai Tatu, membru în Asociația Visum pentru Educație și Cultură
Suntem și pe