Blog Archives

Vrăjitorul – Vladimir Nabokov

Vrăjitorul este un bărbat trecut de 40 de ani, cu „o profesie rafinată, precisă și oarecum lucrativă”, cu baston și care „avea parte de cifre, de culori și de întregi sisteme de cristale” și „învățase să-și tempereze dorința”, un pedofil atras de școlărițe pentru care, deși nu acționase niciodată conform impulsurilor avute, „simpla apropiere a rochiei (…) era suficientă pentru a începe să facă liniile de pe hârtie să tremure și să se dizolve” (Vrăjitorul, p. 19 – 20).

om-iese-om

credit foto: Flickr.com/jeronimo sanz

„Cum să ajung în acord cu mine însumi?” este întrebarea cu care începe cartea lui Nabokov. Gata să accepte orice sacrificiu, putem spune că personajul experimentează ceea ce Lacan numește „jouissance”.

(more…)

No Comments

Pietonal pe strada Sf. Ioan, fără autorizație și fără consultare

Cu siguranță cunoașteți faptul că pe strada Sf. Ioan din Brașov se fac lucrări de „reconstrucție a zonei”, mai exact, se afirmase că zona din spatele hotelului Aro Palace (care era până nu demult parcare), se va transforma în pietonal. Ei bine, între timp aflăm că nu va fi tocmai pietonal pentru că totuși o parte din zonă va fi păstrată ca parcare. Zona ar urma să fie împărțită în două: o zonă pentru parcarea de mașini, una pentru pietoni (de pe care s-au scos copacii).

sfantul-ioan

Strada Sf. Ioan și zona din spatele hotelului Aro / credit foto: Google Maps

Problema nu este faptul că o parte din zonă va fi transformată din parcare auto în pietonal, ci modul în care se face, transparența și consultarea publică fiind complet absente. Chiar ne bucură proiectele care redau oamenilor spațiul urban.

(more…)

No Comments

Cum e cu Planul de Mobilitate Urbană Durabilă la Brașov? – I-STEP

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) vine ca o necesitate care trebuie să rezolve problemele de transporturi, de calitate a mediului, de aglomerare a spațiilor urbane și să ducă la o creștere a calității vieții.

interzis-pmud
Pentru a ajunge la o calitate a vieții ridicată, PMUD-ul are câteva principii de funcționare:
1. Scopuri și Obiective (îmbunătățirea accesului în zonele urbane; mobilitate și transport sustenabile și de înaltă calitate; să răspundă nevoilor de funcționare ale localității)
2. Viziune pe termen lung și plan clar de implementare
3. Evaluarea capacităților prezente și viitoare
4. Dezvoltarea echilibrată și integrată a tuturor mijloacelor de transport
5. Integrare orizontală și verticală
6. Abordare participativă
7. Monitorizare, evaluare și raportare
8. Asigurarea calității

PMUD propune și o nouă abordare: să construim de la om spre mașină și nu invers. Astfel, ierarhia (ordinea priorității) mijloacelor de transport: a) ambulanța, smurd, pompieri și poliția; b) pietoni; c) biciclete; d) transport public; e) servicii de utilități (gunoi, poștă, electrica, gaz, apă) și transport marfă (aprovizionare); f) autoturismul (mașina personală).

Punctul cheie al PMUD-ul este dat de principiul șase (6) – abordare participativă. Este cel mai important pentru că ar trebui să conțină tot procesul de transparență, informare, consultare, dezbatere și implicare a publicului, pe toate etapele procesului de realizare și implementare și care arată cu adevărat cât de bine a înțeles administrația publică că trebuie să te adresezi nevoilor cetățenilor și nu unora particulare.

(more…)

No Comments

Filmări trafic din autobuze RATBv – analiză I-STEP

În perioada martie – iunie 2016, Asociația Visum a desfășurat o campanie de filmare a traficului pe câteva linii RATBv. Filmările au fost făcute din autobuze (din interior, în partea dreaptă a șoferului), cu sprijinul RATBv. Pe această cale, mulțumim RATBv și voluntarilor care s-au implicat la filmări.

autobuz-ratbv1

credit foto: I-STEP

Scopul acestor filmări este de a arăta situația traficului în Municipiul Brașov, în special situația transportului public, al trecerilor de pietoni, al „pistelor” pentru biciclete și modul în care acestea sunt influențate de autoturismele personale. Din această analiză o să înțelegeți ce se întâmplă în trafic. În mod categoric, comportamentul șoferilor în trafic, parcările și geometria străzilor sunt marile probleme.

O să încep prin a prezenta câteva cifre:
– Au fost filmate traseele a 8 linii RATBv (4, 5, 36, 51, 17, 23, 1 și 31);
– Au rezultate 710 minute (11 ore și 50 de minute) de înregistrări;
– În filmări, au fost prinse 46 de străzi;
– Au fost filmate 186 de treceri de pietoni;
– Au fost prinse în filmări 191 stații RATBV (sunt stațiile pentru cele 8 linii, unde autobuzele au obligația de a opri, chiar dacă stațiile se repetă – adică deservesc mai multe linii);
– Au fost filmați 106,33 km de străzi;
– Filmările au fost făcute în intervalele 07:30 – 09:00 și 17:00 – 19:00;
– Toate înregistrările (54 la număr) sunt disponibile pe canalul de YouTube al asociației, iar linkurile sunt la finalul articolului.

Pe fiecare linie în parte cifrele arată: (more…)

1 Comment
bicicleta-albastra

credit foto: all-free-download.com

A P E L 2016
către autorităţile publice centrale, pentru PROMOVAREA UTILIZĂRII BICICLETEI

Reiterând că folosirea regulată a bicicletei în scop utilitar și recreativ este parte a unui stil de viață sănătos și parte a soluţiei la problemele de mobilitate urbană, fiind un vehicul ecologic, eficient energetic, suficient de comod şi rapid, care ocupă puțin spațiu, nu face zgomot, nu emite noxe şi are efect benefic asupra sănătății celor care îl folosesc frecvent,
Dorind să avem orașe cu un sistem modern de mobilitate urbană, axată cât mai puțin pe autoturisme şi cât mai mult pe transport public, deplasare pietonală şi circulație biciclistică,
Considerând că turismul activ nemotorizat este o formă de recreere și loisir foarte benefică din punct de vedere social, ecologic, cultural, economic și de sănătate publică, avantaje care sunt pregnante în cazul turismului pe bicicletă, care are un foarte mare potențial în România, valorificat însă în mică măsură din multiple motive, printre care și lipsa unor trasee cicloturistice marcate,
Constatând că standardele și normativele tehnice pentru infrastructuri specifice circulației bicicletelor lipsesc sau sunt demult depășite, iar legislația rutieră în vigoare este desuetă și una dintre cele mai nefavorabile din Europa pentru bicicliști, instituind interdicții, restricții și sancțiuni exagerate, neacordând facilitățile prezente în legislația majorității țărilor dezvoltate și nereglementând soluțiile moderne de facilitare a circulației cu bicicleta, și că inițiativele de modificare pe rolul autorităților nu prevăd ameliorări ale acestei situații,

SOLICITĂM: (more…)

No Comments

P+R Brașov – I-STEP

P+R Brașov nu este nici o problemă de matematică și nici una de marketing, ci este o soluție Park and Ride pentru Brașov. Dar o să avem nevoie și de matematică și de marketing când vine vremea realizării primului Park and Ride.

pr-bartolomeu

Park and Ride Bartolomeu / credit foto: I-STEP

Ce este un Park and Ride?

Conform Dicționarului Oxford, Park and Ride este un sistem pentru decongestionarea traficului urban, prin care conducătorii auto lasă autoturismele (mașinile personale) în parcări situate la periferiile orașelor și își continuă călătoria în interiorul orașului cu transportul public.

Park and Ride este soluția smart și ieftină pentru deținătorii de autoturisme (mașini personale) de a parca și călători în interiorul orașului.

I-STEP

Park and Ride nu merge pe varianta hai să facem parcări pentru că ne trebuie. Este de fapt o soluție pentru decongestionarea orașelor de autoturisme. Vorbim de o soluție integrată, o zonă în care sunt conectate mijloacele de transport și căile de deplasare. Un punct în care converg și sunt lăsate autoturismele (mașinile personale), unde sunt stații de transport public, de cale ferată (în funcție de amplasament), bike and ride hub și căi pietonale. (more…)

No Comments
Trecerea de pietoni de pe Aurel Vlaicu dinspre 13 Decembrie #2 – I-STEP
trecere-pietoni-Aurel-Vlaicu-13-Decembrie

trecere de pietoni Aurel Vlaicu spre 13 Decembrie / credit foto: Google Maps

Vorbeam despre această trecere de pietoni prin februarie 2016. Nu mai insist asupra problemelor deja identificate. Le puteți citi în articolul trecut sau în analiza giratoriului de la Făget.

La începutul lui septembrie am zis să vedem ce se mai întâmplă pe aici. Am ieșit pentru 15 minute și am urmărit, pur și simplu, desfășurarea lucrurilor.

Trebuia să ies să văd ce se întâmplă vara asta, mai ales că fotografiile din articolul precedent sunt din iarna și primăvara trecute.

Cum ziceam, am stat 15 minute, timp în care am văzut o mulțime de lucruri: neacordare de prioritate la trecere; viteză mare; comportament agresiv (claxoane, semne din mână, șoferi care vin din spate și se apropie foarte tare de cel din față pentru a-l forța pe acesta să meargă mai repede); parcare pe „banda” de biciclete; depășire pe trecere; șoferi care nu opresc la linia de oprire și intră puțin pe trecere când sunt pietoni angajați în traversare; staționare pe trecere; șoferi care vorbesc la telefon în timp ce conduc; persoane care au dificultăți la bordurile de la trecere (vârstnici, bagaje, cărucioare); persoane care traversează în alergare ușoară sau cu pas grăbit. Vorbim de comportament în trafic și ce efecte pot rezulta dacă lucrurile sunt făcute prost.

I-STEP

În continuare am patru fotografii care surprind foarte bine cele enumerate mai sus. (more…)

No Comments

Linia de oprire la trecerea de pietoni, analiză I-STEP

Constat în ultima vreme (aprilie – mai 2016) o deschidere din partea administraţiei locale braşovene în a îmbunătăţi aşezarea liniei de oprire la unele treceri de pietoni. Se poate observa că în unele cazuri linia de oprire este mutată de la cei câţiva centrimetri, distanţa iniţială faţă de trecere, până la distanţe cuprinse între un metru şi maximum trei metri. Dar nu este suficient.

În context PMUD, linia de oprire la trecerea de pietoni devine un element foarte important. Şi dacă ar fi să-i dăm o definiție ar fi următoarea: linia de oprire este un element de trafic folosit la trecerile de pietoni cu scopul de a arăta conducătorilor auto locul de oprire în siguranţă pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor.

Întâi să vedem câteva treceri de pietoni cu astfel de linii, vezi img. 1, img. 2, img. 3, img. 4, img. 5 şi img. 6.

intersectie Nicolae Iorga - Lunga

img. 1: intersecția Nicolae Iorga – Lungă / credit foto: Google Maps

intersectia Calea Bucuresti - Saturn - Poienelor

img. 2: intersecția Calea București – Saturn – Poienelor / credit foto: Google Maps

(more…)

5 Comments

Analiză intersecția Făget, Brașov: Str. Aurel Vlaicu – str. 13 Decembrie – Bd-ul Gării

Update 2 august 2016

Revin asupra acestei intersecții cu un lucru care mi-a scăpat din vedere la realizarea inițială a analizei. Mai jos ziceam că giratoriul are 3 benzi. Ce am văzut acum e faptul că giratoriul are 3 benzi pe anumite zone și 4 pe alte (colțul Aurel Vlaicu – 13 Decembrie, pe ieșirea din Aurel Vlaicu și coltul 13 Decembrie – Gării, pe intrarea în Gării). O eroare care amplifică și mai mult problemele explicate mai jos.

Faget 3 si 4 benzi

Intersecția Făget, cadru cu 3 și 4 benzi. / credit foto: I-STEP

Analiza inițială a fost făcută în decembrie 2015.

Avem o intersecție în cruce cu patru direcții de mers, dotată cu giratoriu. Giratoriul este un element de calmare a traficului (mers cu viteză cât mai mică). Geometria unui giratoriu trebuie realizată pentru a produce calmarea traficului.

Faget analysis

img. 1 / credit foto: Google maps

Liniile colorate, roșu, galben, portocaliu și magenta (seamănă cu roz, dar nu e roz) arată direcțiile de mers.
a. Roșu: dinspre Tractoru spre Onix;
b. Galben: dinspre Griviței și Aurel Vlaicu spre Gară;
c. Portocaliu: dinspre Onix spre Tractoru;
d. Magenta: dinspre Gară spre Aurel Vlaicu și Griviței.

Aceste linii, pe lângă faptul că arată direcțiile de deplasare, arată și cele mai bune traiectorii de abordare a intersecției pe care le-ar alege șoferii în condițiile optime. Liniile arată traiectorii aproape drepte, cu mici curburi. Acest lucru permite viteze mari sau foarte mari. Vezi img. 1

I-STEP

Viteză mare = siguranță scăzută

Un alt element care permite viteze ridicate este numărul de benzi pe fiecare din cele patru drumuri (A, B, C, D). A – 5 benzi; B – 7 benzi; C – 6 benzi; D – 6 benzi. De asemenea, viteza ridicată este posibilă și faptului că giratoriul are 3 benzi. Vezi img. 1

Recomandări pentru a avea viteze mici și pentru a crește siguranța: una sau maximum două benzi în giratoriu, una sau maximum două benzi la intrarea sau la ieșirea din giratoriu. De asemenea, geometria intersecției să nu permită traiectorii atât de drepte precum cele existente, ci să aibă elemente de șicane sau sugrumări/îngustări. Vezi img. 2a, 2b, sc. (more…)

4 Comments

10806286444_aaa829b7ea_n

(credit foto: aici)

Regizor: Steven Spielberg
Scriitor: Philip K. Dick
Scenariști: Scott Frank și Jon Cohen
Actori: Tom Cruise, Collin Farrell, Samantha Morton, Max von Sydow

Subiecte:

1. Există liber arbitru sau oamenii au o viață predestinată, un viitor care nu poate fi schimbat?

2. Este moral să închidem un om înainte de comiterea unei infracțiuni? Când mai exact putem vorbi despre prezumția de vinovăție?

3. Putem lua decizii cu privire la viața unui om în urma unor rapoarte ale unui computer, pornite de la predicții întocmite subiectiv?

4. Până unde putem merge pentru păstrarea ordinii?

Acțiunea are loc în viitor, când, în urma unor experimente, trei indivizi deprind abilitatea de a vedea viitorul – „precogi”. Indivizii devin piatra de căpătâi a unei campanii de prevenire a infracțiunilor grave, ei proiectând, prin intermediul tehnologiei, imaginile cu crimele care urmează să aibă loc. (more…)

No Comments

1

Suntem

Suntem atât de excepționali în imperfecțiunea noastră. Suntem lagăre de experiență, de lacrimi, de3 culturi și orizonturi distincte. Suntem puteri câștigate prin luptă, teritorii de afecțiune, celule diploide dornice de încă o mitoză. Între noi nu există coincidențe, întâmplările care se derulează fac parte dintr-un puzzle care mișună de atâta semnificație. Suntem actorii care interpretează cel mai potrivit rol, pe scena atât de imperioasă a vieții.

2Trebuie doar să așteptăm. Timpul și4 secunda ideală pentru noi. Aceea care ne schimbă iremediabil, ne marchează și ne oferă o altă viziune asupra lucrurilor. (more…)

No Comments
Turismul la Brașov, I-STEP
Brasov

Brașov / credit foto: I-STEP

A fost campania electorală la locale, promisiunile le-am auzit. Acum aleșii s-au instalat în scaune și ar trebui să auzim soluțiile. Desigur, ele trebuie să parcurgă traseul analize/studii, informarea cetățenilor, consultarea publică și apoi decizia de a se face sau nu.

În ceea ce privește turismul în Municipiul Brașov, am auzit „realizarea de evenimente artistice și culturale care atrag turiști”, „dezvoltarea continuă Poiana Brașov”, „centrul istoric aduce turiști”, un fel de facem turism pentru că vorbește lumea despre el.

În materie de Centre de Informare Turistică, am găsit pe site-ul Primăriei Brașov că avem trei centre: pe strada Prundului (aproape de Poarta Schei), la News Caffe (Bulevardul Eroilor lângă Parcul Titulescu) și la Gară. (vezi link).

Din punctul meu de vedere, doar Centrul de Informare de la Gara Brașov are logică. În sensul că turiștii care vin cu trenul, la coborâre, au la îndemână un punct de informare, punct din care își vor începe călătoria și sejurul în Brașov. Celelalte două centre de informare sunt în zone în care turiștii și-au făcut o bună parte din vizitare și s-ar putea să nu mai aibă nevoie de informare. În plus, cele două centre sunt în mijlocul sau undeva pe traseul de vizitare. Ori ca acestea să fie pe deplin funcționale ar trebui să fie la început de traseu turistic. (more…)

No Comments
...56789...