Cu mine erai într-un asincronism perfect: eram două fulgere care-și dădeau întâlnire în arșița verii, eram două trenuri care urmau să se ciocnească, eram linii opuse care nu s-ar fi putut întâlni nici dacă am fi abolit toate legile matematicii. Eram concepții și trăiri diferite, eram ploi torențiale de vară cu soare, eram tot ce am visat. Doar că uneori visele le pierzi din buzunar, le lași pe-un pat dintr-un hotel, într-o sală de așteptare, la magazinul din colțul străzii, le lași într-o șoaptă sau într-un cuvânt. De aceea îți doresc să nu uiți în goana nebună după lucruri trecătoare și insignifiante, că pe tine lalele galbene și vinul roșu te fac fericit. Să nu uiți în serile răcoroase de octombrie să privești cerul. Să presupui că acolo e Marte, ba Saturn, ba Carul Mic, ba Carul Mare, că acolo sunt eu. Dar eu nu mai sunt. Nici pe cerul tău, nici sub ochii tăi. Am plecat la scorbura mea îndepărtată, la locul călduros care mă așteaptă undeva, am plecat să mă regăsesc în culorile monocrome ale sunetului. Mă voi lăsa purtată de alte viori și alte game, vreau note și pătrimi diferite. (more…)
Blog Archives
„Am fost cu copiii în parcul Ioanid să înălțăm un vis. Era împachetat îngrijit, într-o cutie destul de mare, îmbrăcată într-o hârtie albastră, lucioasă, pe care fuseseră imprimate câteva stele galben-pai, de un presupus prost gust. Pe laterala din stânga sus se afla ștampila fabricii de vise, iar la subsol, destul de mare, cineva scrisese grăbit adresa și numele meu. Deși nerăbdător cum sunt din fire, am desfăcut-o cu prudență, să nu provoc vreo stricăciune. Înăuntru am dat peste un coșmar. Semăna cu o roată de camion, urât colorată, ce degaja un miros greu, de crematoriu. Primul gând a fost să fac o reclamație. M-am răzgândit. Râzând, copiii începuseră deja să-l dea de-a dura.” (Horațiu Mălăele – Rătăciri)
Propus de Raluca Laslo, voluntar Asociația Visum.
Suntem și pe