Blog Archives

rain

Ploile curg / credit foto: all-free-download.com

Ploile curg. Între noi, pe podelele murdare ale sufletului. În priviri, în seri călduțe de mai. În fiecare bucățică de speranță, de lumină, de barieră doborâtă. Ploile curg de fiecare dată când etichetăm, arătăm cu degetul, când judecăm aspru moleculele care ne construiesc. Trăim timpuri prea grăbite. Prea fără de sens, prea lipsite de consistență. Prea vlăguite de valori, de lucrurile care contează cu adevărat, acelea la care ne gândim înainte de a pune capul pe pernă. Adormim învăluiți în stres, în prea mult alcool, prea superficiali și încrezători că putem urca orice vârf amețitor de munte. Dar nu putem. Pe drumul lung al nepăsării, pe poteca interminabilă a minciunilor, ne-am pierdut dreptul de a ne numi oameni. Suntem doar prafuri de ființă, umbre care se întâlnesc pe Facebook. Noi nu mai știm să fim. Să ne întâmplăm, să ne ciocnim ideile mărețe, nu doar paharele de vodcă. Noi am devenit creaturile prea grăbite să se îmbrățișeze, prea lacome pentru a intra în formele bizare ale unei societăți stăpânită de acid hialuronic și funcții cât mai înalte. (more…)

No Comments
plecare

Plecare / credit foto: all-free-download.com (zcool.com.cn)

Cu mine erai într-un asincronism perfect: eram două fulgere care-și dădeau întâlnire în arșița verii, eram două trenuri care urmau să se ciocnească, eram linii opuse care nu s-ar fi putut întâlni nici dacă am fi abolit toate legile matematicii. Eram concepții și trăiri diferite, eram ploi torențiale de vară cu soare, eram tot ce am visat. Doar că uneori visele le pierzi din buzunar, le lași pe-un pat dintr-un hotel, într-o sală de așteptare, la magazinul din colțul străzii, le lași într-o șoaptă sau într-un cuvânt. De aceea îți doresc să nu uiți în goana nebună după lucruri trecătoare și insignifiante, că pe tine lalele galbene și vinul roșu te fac fericit. Să nu uiți în serile răcoroase de octombrie să privești cerul. Să presupui că acolo e Marte, ba Saturn, ba Carul Mic, ba Carul Mare, că acolo sunt eu. Dar eu nu mai sunt. Nici pe cerul tău, nici sub ochii tăi. Am plecat la scorbura mea îndepărtată, la locul călduros care mă așteaptă undeva, am plecat să mă regăsesc în culorile monocrome ale sunetului. Mă voi lăsa purtată de alte viori și alte game, vreau note și pătrimi diferite. (more…)

No Comments
e simplu, fii fericit!

credit foto: all-free-download.com

  M-am întrebat adeseori despre fericire. Despre cum o putem poseda și cum o determinăm să nu se oprească din intensitate. Despre ce avem nevoie cu adevărat, despre puținele lucruri și persoane care ne hrănesc zilele și sufletul.

  Sunt locuri din care ne întoarcem mai bogați decât am fost vreodată. Mai plini de viață și de început. Sunt clipe care picură liniște și emoții în fiecare celulă a noastră, care ne fac să ne dorim imposibilul, care se lipesc cu putere de noi. Sunt zile care ni se întipăresc cu fier încins în gânduri, oameni frumoși care ne dăruiesc aripi prin cuvintele și felul lor grandios de a fi. Sunt oameni minuni pentru noi, pentru realizările noastre, pentru destinația exactă pe care o avem scrisă în frunte.

  Și până la urmă, fericirea ne aparține. Ne-o creăm, ne-o dăruim, o împărtășim. O memorăm, o strângem cu putere la piept. Poate-i un om, un teanc de bani, o ploaie de martie, o diplomă. E important că există și că palpează viață și euforie în noi, că ne ridică la maximum secreția de endorfine. Fericirea-i atunci când te întorci cu trenul spre casă, ascultând muzică și punându-ți existența în ordine, analizând fiecare următor pas. Nu te întorci nici cu avionul, nici cu vreo mașină scumpă, nici cu un om drag. Doar cu tine. Împlinit că ți-ai descoperit comoara, drumul drept, motivația și puterea de a continua să exiști, fără regrete, frică sau timiditate. Te-ai găsit tu, pe tine. Undeva departe, printre suflete nobile și înălțătoare. (more…)

No Comments

p5În cadrul celei de-a doua ediții Seara de Carte Piatra Neamț, ce a avut loc vineri 20 martie, ne-am bucurat să ne reîntâlnim în același cadru prietenos, Ceainăria Teaz, cu o mare parte din cei care au fost alături de noi la prima întâlnire, dar și alături de alți iubitori de carte și de dezbateri. Ne-am bucurat să ne regăsim, cu câteva zile înainte de eveniment, și într-un articol din presa locală, ceea ce ne transmite că proiectul nostru, aflat încă la început, dar pe care alături de voi, îl vom dezvolta de la ediție la ediție, nu a rămas fără ecou, ci a stârnit interes. Acest fapt reprezintă pentru noi o confirmare și totodată o încurajare pentru inițiativa de a aduce acest proiect și la Piatra Neamț, drept pentru care vă mulțumim.

„Portretul lui Dorian Gray”, o carte ce îmbină reușit ficțiunea cu filosofia prin subiectul atât de complex, a stârnit discuții, timide la început, dar apoi, pe măsura aprofundării conținutului, din ce în ce mai pătrunzătoare. (more…)

No Comments