În cadrul celei de-a doua ediții Seara de Carte Piatra Neamț, ce a avut loc vineri 20 martie, ne-am bucurat să ne reîntâlnim în același cadru prietenos, Ceainăria Teaz, cu o mare parte din cei care au fost alături de noi la prima întâlnire, dar și alături de alți iubitori de carte și de dezbateri. Ne-am bucurat să ne regăsim, cu câteva zile înainte de eveniment, și într-un articol din presa locală, ceea ce ne transmite că proiectul nostru, aflat încă la început, dar pe care alături de voi, îl vom dezvolta de la ediție la ediție, nu a rămas fără ecou, ci a stârnit interes. Acest fapt reprezintă pentru noi o confirmare și totodată o încurajare pentru inițiativa de a aduce acest proiect și la Piatra Neamț, drept pentru care vă mulțumim.
„Portretul lui Dorian Gray”, o carte ce îmbină reușit ficțiunea cu filosofia prin subiectul atât de complex, a stârnit discuții, timide la început, dar apoi, pe măsura aprofundării conținutului, din ce în ce mai pătrunzătoare. (more…)
Suntem și pe