Blog Archives

nabokovLa prima ediție a Atelierului de Idei, s-a discutat despre „Lectura ca mijloc de bântuire și prietenie”, din care putem extrage că lectura și cartea sînt împărtășiri de înțelesuri și experiențe, și nu un act solitar. Pornim de acolo și deschidem astfel un spațiu în care vă invităm să ne regăsim, sub forma unor recenzii despre cărțile citite.

Ochiul – Vladimir Nabokov

Pentru a trăi fericit, omul trebuie să aibă, când și când, câteva momente de absolută pustietate. Și totuși, eram mereu expus, mereu la pândă; nici măcar în somn nu încetam să mă păzesc fără să înțeleg nimic din propria mea existență, înnebunind la gândul că nu eram capabil să încetez a mai fi conștient de mine însumi și invidiindu-i pe toți acei oameni simpli – funcționari, revoluționari, negustori – care, cu încredere și concentrare își vedeau de slujbele lor mărunte”.

Dacă ai putea crea prin imaginație o realitate, cum ar arăta ea? Ți-ar plăcea ce ai descoperi sau ți-ai dori să revii în lumea din care inițial ai plecat? Dar dacă ți-ai da seama că propria-ți imaginație te cotropește puternic, deformând totul, nemaștiind să vezi limitele?
E înspăimântător când viața adevărată se dovedește a fi doar un vis, dar cu mult mai înspăimântător e când ceea ce ai considerat că e vis – fluid și iresponsabil – începe deodată să se închege ca realitate!
(more…)

No Comments