(interviu cu Mihók Tamás)
Când te-ai apucat de scris și de ce?
Din cauza desuetudinii operelor literare studiate la școală, scrisul ca formă de expresie m-a atras abia după ce îmi aflasem limitele în arta plastică și arta murală, graffiti-ul.
În perioada adolescenței jucam pe Cupidonul oriunde apucam, în curtea școlii sau printre blocuri. Îmi plăcea să cred că amicii mi se pot confesa oricând, fără rețineri. Apoi, dacă era cazul, le făceam lipeala. Cred că, în primă fază, aceste „audieri” mi-au trezit fascinația pentru povești. Am început să admir puterea cuvântului, să mă tem de el, să experimentez fel de fel de replici. Creasem un joc cu legi nescrise și consecințe directe. Un joc guvernat de cuvânt. Până la atingerea maturității, toți prietenii mi-au fost cobai și cred că, într-o oarecare măsură, și eu lor. Declicul s-a produs totuși puțin mai târziu, odată ce o serie de deziluzii mi s-a revărsat în ogradă aproape simultan. O criză paternă, o nelegiuire la care am fost martor și totodată constrâns să tac, discriminări etnice mizerabile din partea unui dascăl drag mie, un periplu religios încheiat cu un agnosticism benign. Și ar mai fi cu carul. Pensula se dovedi prea fragedă în fața avengurii ranchiunilor strânse laolaltă. Tot atunci îl citisem pe Bacovia pentru prima dată. La 16 ani, destul de târziu. Reversurile ostentațiilor s-au instalat încet și comod în mici ficțiuni derulate zilnic în imaginația mea sub formă onirică, ori în mod deliberat. Și am început să scriu… (more…)
Suntem și pe