Blog Archives

Deliruri, de la poezie

Scriu despre poezia lui Cătălin Stanciu sau poate chiar despre el, dar nu-mi e clar încă, pentru că nu mi-e clară poezia. N-am știut niciodată ce să fac cu poezia sau ce să zic despre poezie. Cred că sunt poemofob dacă stau să mă gândesc.

Îmi aduc aminte de când eram mic că mă puneau oamenii mari să le recit o poezie și uram lucrul ăsta. Îmi aduc aminte de profii de română (tot oameni mari), care ziceau că poezia trebuie să aibă rimă și nu știu ce fel de vers și că poetul vrea să spună, în versurile sale, ceva ce profii îl transmitea ca adevăr absolut. După ceva timp de poemofobie pot să le spun acestor oameni mari să nu mai omoare poezia, poezia nu este despre adevăruri, poezia e un pretext de a căuta, de a experimenta, de a comunica.

Ca să mă vindec, parțial măcar, am avut nevoie de Tiuk. Mulțam CenaKlub Tiuk și Mihail Vakulovski.

Ziceam că vorbesc de poezia lui Cătălin, dar nu pot să nu vorbesc de CenaKlub Tiuk și de Grupul de litere-sunete-și-culori Caii verzi de pe pereți, adică Mihail Vakulovski și Laurențiu-Ciprian Tudor. Și îi menționez pentru că pe Cătălin Stanciu îl vedem în aceste formule poetice. (more…)

1 Comment

cheia-2

Fantezie și adevăr

Junichiro Tanizaki – Cheia: Într-un cuplu fiecare dintre parteneri ține câte un jurnal, analizându-și relația din perspectiva „ce nu știe despre mine și aș vrea să afle”. Încercând să se apropie în felul acesta nu fac decât să se îndepărteze, dar intensificându-și în același timp pasiunea. Fiecare știe că celălalt scrie un jurnal, dar se comportă ca și cum jurnalele n-ar există, generându-se astfel o incertitudine absolută: niciunul nu știe dacă celălalt a citit jurnalul său, iar în cazul lecturării, autenticul este pus între paranteze: suspectarea de intenționalitate suspendă credibilitatea emițătorului. Mai este posibilă comunicarea la acest nivel? Dorința de a-i spune celuilalt cum îl vezi, îl gândești, amestecat cu sentimentul de teamă de a nu fi crezut și de a nimici prin numire ceea ce trebuie să rămână nespus. Prin cuvânt te îndepărtezi de realitate, construind în același timp o realitate la nivelul spațiului imaginar, făcând un ocol care să îți asigure accesul la cunoașterea realității (pe care o percepi datorită proiecțiilor propriilor tale fantezii / fantasme). Cu alte cuvinte, ne îndreptăm spre real printr-un ocol, necesar deoarece altfel realitatea ne-ar rămâne inaccesibilă. (Zăbovind în negativ, Slavoj Zizek) În cazul de față, deplasarea este mijlocită de jurnal, combustibilul care alimentează fantezia. Jocul pe care ni-l propune Tanizaki este periculos, pentru că miza este însăși viața protagoniștilor. Iar jocul se numește iubirea.

Ruptura este declanșată de imposibilitatea de a recunoaște o realitate, adică ceva ce nu se potrivește cu propriul spațiu imaginar. Caz în care „bătălia” se dă pe fragmente de realități și pe impunerea lor, pentru a-l introduce și pe celălalt în această lume (fuga de schizofrenie individuală prin schizofrenie socială) – soțul își îmbăta soția pentru a-și putea pune în practică fanteziile.

(more…)

No Comments
rain

Ploile curg / credit foto: all-free-download.com

Ploile curg. Între noi, pe podelele murdare ale sufletului. În priviri, în seri călduțe de mai. În fiecare bucățică de speranță, de lumină, de barieră doborâtă. Ploile curg de fiecare dată când etichetăm, arătăm cu degetul, când judecăm aspru moleculele care ne construiesc. Trăim timpuri prea grăbite. Prea fără de sens, prea lipsite de consistență. Prea vlăguite de valori, de lucrurile care contează cu adevărat, acelea la care ne gândim înainte de a pune capul pe pernă. Adormim învăluiți în stres, în prea mult alcool, prea superficiali și încrezători că putem urca orice vârf amețitor de munte. Dar nu putem. Pe drumul lung al nepăsării, pe poteca interminabilă a minciunilor, ne-am pierdut dreptul de a ne numi oameni. Suntem doar prafuri de ființă, umbre care se întâlnesc pe Facebook. Noi nu mai știm să fim. Să ne întâmplăm, să ne ciocnim ideile mărețe, nu doar paharele de vodcă. Noi am devenit creaturile prea grăbite să se îmbrățișeze, prea lacome pentru a intra în formele bizare ale unei societăți stăpânită de acid hialuronic și funcții cât mai înalte. (more…)

No Comments
SdC Malavita

Seara de Carte Brașov – Malavita

Seara de Carte Braşov – Malavita

Ne face plăcere să vă anunţăm o nouă ediţie a Serii de Carte. De data aceasta ne întâlnim la Ceainăria Open Heart din incinta Okian, str. Mureșenilor, nr. 1, ora 18:00, pe data de 17 martie.

Cartea pusă în discuţie este Malavita de Tonino Benacquista. Prezintă Andrei Trifescu.

Întâlnirea este organizată de către ITMR (Inițiativa Tinerilor pentru Modernizarea României) și Asociația Visum pentru Educație și Cultură.

If it’s good enough for you, it’s godunov for me.” Don Luchese

- Mamă, televizorul nu este un obiect, este legătura noastră cu lumea, cu lumea reală, departe de șandramaua asta nesigură din fundătura asta plină de țărănoi unde va trebui să trăim poate ani buni. Televizorul este viață, viața mea, noi, țara mea.” Warren Blake

Intrarea este liberă şi vă aşteptăm cu drag.

No Comments
12656270_1174797669204678_1499243011_o

Seara de Carte Braşov – Malavita

Seara de Carte Braşov – Malavita, ne face plăcere să vă anunţăm o nouă ediţie a Serii de Carte. De data aceasta ne întâlnim la Sediul Award din strada Poarta Schei, nr. 37, ora 18:00, pe data de 11 februarie.

Cartea pusă în discuţie este Malavita de Tonino Benacquista. Prezintă Andrei Trifescu.

Întâlnirea este organizată de către ITMR (Inițiativa Tinerilor pentru Modernizarea României), Asociația Visum pentru Educație și Cultură.

Intrarea este liberă şi vă aşteptăm cu drag.

No Comments

12620343_1169191549765290_259108419_oSeara de Carte Brașov – Comunitatea germană, vine joi, 28 ianuarie, ora 18:00, la Librăria Okian din strada Mureșenilor, nr. 1.

Această ediție aduce în discuție cartea „Povestea lui Cosmin care a plecate de acasă să cunoască lumea” scrisă de Karin Gündisch.

Intrarea este liberă și vă așteptăm cu drag.

Mulțumim Centrului Cultural German care ne-a pus cartea la dispoziție.

Întâlnirea este organizată de către ITMR (Inițiativa Tinerilor pentru Modernizarea României), Asociația Visum pentru Educație și Cultură și Librăria Okian.

No Comments

Seara de Carte Brasov - BalcicSeara de Carte Braşov – Balcic. Micul paradis al României Mari este prima ediţie din anul 2016. Sperăm că aţi avut parte de o vacanţă frumoasă şi acum sunteţi nerăbdători de o nouă lectură.

Aşadar ne revedem cu volumul lui Lucian Boia, Balcic. Micul paradis al României Mari pe 14 ianuarie, ora 18:00, la Librăria Okian.

Prezintă Christian Voinescu.

Întâlnirea este organizată de către ITMR (Inițiativa Tinerilor pentru Modernizarea României), Asociația Visum pentru Educație și Cultură și Librăria Okian.

Intrarea este liberă!

No Comments

Am ajuns la cea de-a șasea ediție a Serii de Carte Piatra-Neamț, unde am discutat despre „Ferma animalelor” și George Orwell. Ca de fiecare dată, ideile de la care am pornit în prezentarea cărții au dus la dezbateri interesante și la o interacțiune între participanți, în aceeași atmoferă prietenoasă de la partenerii noștri, Ceainăria Teaz.

IMG_7343-webCând spui Orwell, automat te gândești la două romane: „1984” și „Ferma animalelor”, ambele scrise în același stil și pe aceleași teme: tema controlului și a obedienței, tema dorinței de libertate, tema revoluției și a personajelor care caută schimbare. Deși „Ferma animalelor” este o carte publicată în 1945, cu cât intrăm pe firul poveștii, cu atât observăm că este o carte de actualitate, care parcă vorbește despre prezent. Cartea depășește cu siguranță barierele de timp și spațiu, întrucât, deși romanul a fost scris cu scopul de a evidenția perioada stalinistă, este încă o carte vie, prin filtrul căreia putem analiza situațiile sociale de astăzi. Este o carte pe care o recomand, având un subiect bun, dar și fiind scrisă în maniera proprie a lui Orwell, care nu-ți va da voie să lași cartea deoparte nici după ce o termini de citit.

„Ferma animalelor” începe cu prezentarea animalelor de la ferma intitulată inițial „Conacul” și ne anunță încă de la primele pagini despre visul pe care seniorul fermei, porcul Middle White, l-a avut. Putem spune că este liniștea dinaintea furtunii și începe ca orice revoluție: cu descrierea vieții actuale, o viață mizeră, în care animalele primesc puțină mâncare de la bețivul Jones, proprietarul fermei, dar sunt supuse la muncă foarte multă; o viață în care nu se cunosc fericirea și libertatea. Revolta crește pe măsură ce seniorul prezintă pământul Angliei ca fiind fertil, iar posibilitățile ca animalele să fie hrănite cum trebuie și să trăiască în confort există, însă, cu toate acestea, calitatea vieții lor este una foarte scăzută.

Vinovatul pentru toate aceste probleme este omul: „omul e singurul nostru dușman adevărat. Scoateți omul din scenă și cauza fundamentală a foametei în rândurile animalelor și a muncii excesive e abolită pentru totdeauna.” Mesajul pe care îl întipărește Seniorul în mintea animalelor este de a face revoluție, dar nu oricum, ci de a pregăti totul meticulos, fără grabă, iar în momentul în care va veni ziua potrivită, să scape de om, să-și facă propriile reguli și o viață mai bună, îndestulată, în care libertatea și egalitatea să fie cele după care toți să-și conducă viața:

„luptăm împotriva omului, nu trebuie să ajungem să semănăm cu el. Chiar după ce l-ați învins, nu-i adoptați viciile (…) Toate obiceiurile omului sunt rele.”
(more…)

No Comments

varianta-2_afis_24-nov-2015-1-webNe întâlnim la ediția din noiembrie a Serii de Carte Piatra-Neamț cu G. Orwell și Ferma animalelor. Unde? La ceainăria Teaz, marți, 24 noiembrie, la ora 19.00.

„Omul e singurul nostru dușman adevărat. Scoateți omul din scenă și cauza fundamentală a foametei în rândurile animalelor și a muncii excesive e abolită pentru totdeauna”. După o revoltă a animalelor de la ferma „Conacul”, acestea preiau controlul cu scopul de a-și crea o viață mai bună. Productivitatea crește, iar viața devine parcă din ce în ce mai bună. Dar ce se întâmplă atunci când conducerea fermei este preluată de porci?

O carte de actualitate, despre politică, putere și „spirit de turmă”: „Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele”.

Proiectul „Seara de Carte” este un proiect inițiat de Inițiativa Tinerilor pentru Modernizarea României, în parteneriat cu Asociația Visum pentru Educație și Cultură, care are ca scop promovarea lecturii, cărții, autorilor, dar și crearea unui cadru non-formal de discuții, împărtășire de opinii și liberă exprimare.

Întrucât proiectul este unul deschis, în cadrul căruia oricine poate prezenta o carte care i-a trezit emoții, i-a marcat viața sau i-a rămas pur și simplu în suflet, vă invităm pe toți să vă înscrieți ca „prezentatori de carte” pentru următoarele ediții, trimițând un e-mail la adresa adina.dochita@visumbrasov.org menționând numele, numărul de telefon, cartea aleasă pentru prezentare și luna în care doriți să prezentați cartea.

Vă așteptăm!

No Comments

Vasile Baghiu 2La cea de-a V-a ediție Seara de Carte Piatra-Neamț, l-am avut invitat pe scriitorul Vasile Baghiu, fiind prima ediție din seria întâlnirilor cu autor. Într-o atmosferă extrem de confortabilă, domnul Baghiu ne-a vorbit despre scrierile sale, accentul căzând pe cele două romane ale sale, „Planuri de Viață” și „Fericire sub Limite”.

Născut la Borlești, în anul 1965, Vasile Baghiu a debutat în presă cu poeme, în 1983, simultan în revista Ateneu și în revista Liceului Sanitar din Bacău, pe care l-a absolvit în 1984. Este cunoscut în mediile literare ca inventator al himerismului, concept și manifest care propune o direcție nouă în poezie și despărțirea de paradigma postmodernistă.
Câștigător a numeroase premii, din care amintim Premiul pentru poezie „Aurel Dumitrașcu” (1994), Premii ale revistei Poesis: pentru poezie (1995) și pentru critică literară (1998), Premiul pentru proză (pentru romanul „Ospiciul”) al Uniunii Scriitorilor, filiala Iași (2007), Premiul „Liviu Rebreanu” (pentru romanul „Planuri de viață”), în cadrul „Colocviilor Liviu Rebreanu”, Bistrița, 2012, Premiul pentru poezie „Mihai Ursachi” (pentru volumul „Depresie”) al Uniunii Scriitorilor, filiala Iași (2013), Vasile Baghiu, (more…)

No Comments

scrie-sVrei să scrii pentru Revista Visum?

Dacă îți place să citești și vrei să împărtășești sau pur și simplu să faci recenzii, dacă simți că ai ceva de spus, dacă îți place să faci analize, dacă scrii jurnale de călătorie, poezie, nuvele, fantastic, cronici de evenimente sau vrei să publici fotografii, la noi poți găsi un loc pentru a publica. Nu avem limită la idei și la domenii. Însă avem o cerință importantă, materialul pe care vrei să-l publici trebuie să fie scris de tine, să fie opinia ta, munca ta. Nu acceptăm copieri sau preluări de texte fără acordul autorilor.

Ce trebuie să faci

Trimite-ne textul tău în format word pe adresa de email office@visumbrasov.org. Materialul pe care îl propui trebuie să aibă cel puțin 400 de cuvinte și să fie scris cu diacritice. De asemenea, trebuie să fie semnat, cu nume complet și fără modificări.

Ce urmează

După primirea materialului, noi îl citim, îl analizăm și îl evaluăm. În urma evaluării, vom stabili dacă materialul va fi publicat pe site. Pentru materialele pe care le acceptăm pentru publicare, putem oferi sugestii sau recomandări de modificare, iar materialele respinse vor primi feedback.

Și dacă îți place să scrii și dacă te publicăm în mod constant, îți oferim posibilitatea de a colabora cu noi în ceea ce privește alegerea și evaluarea materialelor.

No Comments

Afis-Seara-de-Carte-PN-Vasile-BaghiuDupă o frumoasă vacanță, Seara de Carte Piatra-Neamț revine cu forțe proaspete și ediții interesante. Pentru luna octombrie, suntem bucuroși să vă anunțăm că joi, 29 octombrie 2015, ora 18.30, vă așteptăm cu drag la o ediție dedicată autorilor, prin care încercăm să cunoaștem autorul prin intermediul scrierilor sale. Ne întâlnim în același loc cu care v-am obișnuit, ceainăria Teaz, gazda noastră extrem de primitoare, unde ne-am simțit de fiecare dată confortabil și între prieteni.

La ediția dedicată autorilor, care are loc în această lună, avem marea plăcere de a-l avea alături de noi pe scriitorul Vasile Baghiu, autorul unor volume de poezie și proză, care ne va povesti despre două dintre romanele sale, „Planuri de viață” și „Fericire sub limite”.

Scriind acest roman am sperat că voi înţelege, odată cu personajele, cum se face că nu reuşim să mergem foarte departe în încercarea noastră de a controla lucrurile, cum, cu toate acestea, nu renunţăm nicicum la credinţa că odată şi odată vom izbândi.” – Vasile Baghiu, „Fericire sub limite”.

Așadar, vă așteptăm joi, 29 octombrie 2015, la ora 18.30, la Ceainăria Teaz din Piatra-Neamț, la un dialog interesant despre viață, frământări și alegeri.

Proiectul „Seara de Carte” este un proiect inițiat de ITMR (Inițiativa Tinerilor pentru Modernizarea României), în parteneriat cu Asociația Visum pentru Educație și Cultură, care are ca scop promovarea lecturii, cărții, autorilor, dar și crearea unui cadru non-formal de discuții, împărtășire de opinii și liberă exprimare.

Întrucât proiectul este unul deschis, în cadrul căruia oricine poate prezenta o carte care i-a trezit emoții, i-a marcat viața sau i-a rămas pur și simplu în suflet, vă invităm pe toți să vă înscrieți ca „prezentatori de carte” pentru următoarele ediții, trimițând un e-mail la adresa adina.dochita@visumbrasov.org, menționând numele, numărul de telefon, cartea aleasă pentru prezentare și luna în care doriți să prezentați cartea.

Vă așteptăm!

No Comments
123