Blog Archives

Alegeri, politică, alegători, candidați, prezent, viitor

Încerc, în prezent, să evit transformarea viitorului în trecut. Într-un fel să nu repetăm greșelile sau practicile trecutului. Este o miză de comunitate, de societate, de salvare a viitorului. Dar mai am o miză, cea a salvării personale. Ambele le rezolv implicându-mă, vorbind, spunând ce văd și cu ce nu sunt de acord.

Ambele mize le rezolv pornind de la cea personală, pe care o cred ca fiind punctul de plecare. Miza personală este conștiința, care mă apasă, în special în prag de alegeri sau alte evenimente importante pentru societate, și îmi spune să-mi exprim punctul de vedere într-un mod public.

Conștiința, atât ca cetățean, cât, mai ales, ca sociolog, care îmi spune că trebuie să mă implic și să am un spirit critic față de ce văd și care-mi ridică semne de întrebare.

Michel Foucault scrie în Guvernarea de sine și guvernarea celorlalți… indivizii sunt incapabili să iasă prin ei înșiși din starea de minorat. … Pentru că sunt lași, pentru că sunt leneși, pentru că le e frică. … chiar și eliberații din legăturile lor, chiar și eliberații din ceea ce îi ține legați, chiar și eliberați de sub tutela acestei autorități nu-și vor asuma decizia de a merge pe propriile picioare și vor cădea … pentru că le-ar fi frică. Ne aflăm într-o stare de minorat pentru că suntem lași și leneși și nu putem să ieșim din această stare de minorat tocmai pentru că suntem lași și leneși.

Acceptând o stare, o practică, fără a ne pune întrebări și fără a vorbi public despre ea poate însemna complicitate, frică și indiferență.

Vreau să vorbesc despre alegeri și despre politic.

Repetăm aceeași practică la nesfârșit, de la an electoral la altul. Sunt mai atent la alegeri începând cu cele din 2008. 2012 au fost la fel și, din păcate și 2016 e la fel cu precedentele. Avem același discurs, indus politc, de partide și candidați cu șansă. Astea de obicei sunt cele mari sau „independenți” ieșiți din partidele mari și care au ocupat sau ocupă o funcție. Efectul este ca cel descris de Slavoj Zizek în Repetându-l pe Lenin, „spuneți și scrieți orice doriți – atât timp cât ceea ce faceți nu pune sub semnul întrebării sau nu perturbă efectiv consensul politic dominant.

afise_BV

Afișe campanie elctorală locale 2016

Dinspre electorat se văd (more…)

No Comments

macheta revista iarnaCadouri de la Moș Crăciun sau pretexte pentru a le face o bucurie celor dragi… și pentru a face în același timp o faptă bună.

Este a șasea iarnă pe care o petrecem împreună, cu brad frumos împodobit, cu turtă dulce, cu ceai verde cu portocale și trandafiri, colinde și ceainărese vesele.

Luna decembrie este luna cadourilor, a zâmbetelor primite și dăruite, a bucuriei de a fi cu cei dragi. De sărbători, de ziua cuiva drag sau când ai un motiv special de bucurie, în ceainărie te așteaptă un colț dedicat. Fie că cei dragi sunt mai tineri sau mai în vârstă, cu siguranță vor aprecia efortul depus de artizanii brașoveni care au desenat, pictat, cusut, modelat cercei veseli, broșe unicat, rame de fotografie, eșarfe, genți cu pisici și cu maci, vederi cu texte și desene altfel sau felicitări potrivite pentru ocaziile frumoase din viața noastră.

Cu drag, ceainăresele te vor consilia și vei putea alege un set chinezesc de ceai, un calendar pentru noul an, un puzzle sau un joc de societate de tip card game sau board game. Peste 150 de titluri te așteaptă în Lumea board games.

Vă mulțumim că ne sunteți alături și dornici de a continua împreună povestea începută pe strada Castelului acum cinci ani. Din vara lui 2012, ne găsiți în pitorescul Șchei!

No Comments

20140520_085203 1Nu cu mult timp în urmă, mai exact în ianuarie 2014, Asociația Visum începea proiectul Povestiri românești, care are ca scop dezvoltarea creativităţii şi a imaginației elevilor de clasele I și a III-a. Așa cum spuneam, prima activitate a fost în ianuarie și ne-am întors și cu cea de-a doua activitate, acum, în luna mai. Ne era oarecum teamă că poate copiii nu-și vor mai aminti prima întâlnire și prima dată când am urmărit povestirile lui Creangă, pe care apoi făcusem desene și colaje. Numai că surpriza a fost (more…)