Performance poetry. Recital de sonete – Între om şi zeu
Ne face plăcere să anunţăm un eveniment deosebit pentru data de 2 aprilie, ora 17:00, la Ceainăria Open Heart din incinta Okian, str. Mureşenilor, nr. 1. Este vorba de prezenţa scriitorului Adrian Munteanu într-un performance poetry, cu recitalul de sonete Între om şi zeu.
Recitalul va fi urmat de un dialog cu participanţii şi o sesiune de autografe.
Despre Adrian Munteanu
S-a născut în Şcheii Braşovului, este poet și actor cu peste 20 de premii naționale de interpretare. In ultimii 25 de ani a fost redactor la Societatea Romană de Radiodifuziune și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Romania.
În volum a debutat între anii 1999-2002 cu trei cărţi de basme în versuri, cuprinzând 365 de poveşti originale. Din aceste povești si-a alcătuit un scenariu și a jucat un spectacol de unul singur timp de două luni în Canada pentru copiii comunităților românesti, de la Vancouver până la Montreal.
Din anul 2004 scrie sonete, fiind autorul a șapte volume, scoase în șapte ani consecutivi. De același autor a mai apărut volumul „Odihna Zborului (soneforisme)”, și antologia de sonete Fluturele din Fântână apărută anul trecut.
Volumul de sonete „7” a fost distins cu premiul Uniunii Scriitorilor, în 2011, iar în 2012 a primit Premiul European de Poezie NUX la Târgul Internațional de Carte de la Milano.
Din anul 2008 este membru al Uniunii Scriitorilor.
Cu prilejul lansării antologiei sale de sonete, „FLUTURELE DIN FÂNTÂNĂ”, Adrian Munteanu prezintă în numeroase localități din țară recitalul de sonete „Între Om și Zeu”, un prilej de a cunoaște pe viu, o serie de texte cuprinse în această antologie și a familiariza ascultătorii cu cel ce realizează evenimente inedite, unice în România, folosind dubla ipostază cu care a fost dăruit, aceea de poet și de actor. Ceea ce face Adrian Munteanu este cunoscut în străinătate ca PERFORMANCE POETRY, o modalitate prin care poezia este regina manifestării și nu vorbele despre ea.
În luna mai va susține un asemenea spectacol la Munchen, la invitatia Asociației culturale româno-germane APOZIȚIA.
Intrarea este liberă. Consumaţia se plăteşte la bar.
Suntem și pe