Deliruri, de la poezie
Scriu despre poezia lui Cătălin Stanciu sau poate chiar despre el, dar nu-mi e clar încă, pentru că nu mi-e clară poezia. N-am știut niciodată ce să fac cu poezia sau ce să zic despre poezie. Cred că sunt poemofob dacă stau să mă gândesc.
Îmi aduc aminte de când eram mic că mă puneau oamenii mari să le recit o poezie și uram lucrul ăsta. Îmi aduc aminte de profii de română (tot oameni mari), care ziceau că poezia trebuie să aibă rimă și nu știu ce fel de vers și că poetul vrea să spună, în versurile sale, ceva ce profii îl transmitea ca adevăr absolut. După ceva timp de poemofobie pot să le spun acestor oameni mari să nu mai omoare poezia, poezia nu este despre adevăruri, poezia e un pretext de a căuta, de a experimenta, de a comunica.
Ca să mă vindec, parțial măcar, am avut nevoie de Tiuk. Mulțam CenaKlub Tiuk și Mihail Vakulovski.
Ziceam că vorbesc de poezia lui Cătălin, dar nu pot să nu vorbesc de CenaKlub Tiuk și de Grupul de litere-sunete-și-culori Caii verzi de pe pereți, adică Mihail Vakulovski și Laurențiu-Ciprian Tudor. Și îi menționez pentru că pe Cătălin Stanciu îl vedem în aceste formule poetice. (more…)
Suntem și pe