Blog Archives

Mihai Bolonyi, Lectura ca mijloc de bântuire și prietenie
                                                      Cărțile sunt scrisori mai voluminoase, adresate prietenilor
                                                                                                                                Jean Paul

În actul lecturii este dificil de stabilit cine pe cine bântuie: scriitorul pe cititor sau invers. Chiar și raportul cititorilor este unul fantomatic. Fantoma este o prezență care ne privește, dar pe care noi nu o vedem. Scriitorul este în imposibilitatea de a-și vedea cititorii, dar aceștia din urmă îl privesc pe scriitor prin intermediul cărții. Pe de altă parte, cartea ca produs este trimisă asemeni unei scrisori însă fără a fi foarte clar cine sunt destinatarii, dar tocmai grație acestui mecanism scriitorul devine o fantomă care își bântuie cititorii.

”Moartea” unui autor este echivalentă cu ștergerea urmei lui, care poate avea loc în două feluri: prin refuzul lecturii sau prin deformarea textului. Cititul este nu numai o acceptare a unei moșteniri, ci și o relansare a ei și deci de a alege s-o ținem în viață. Din această perspectivă, moștenirea nu este numai o dobândire, ci și o obligație de a da mai departe. (more…)

1 Comment

Domnul Fănel Stroe dedică Asociației Visum:

Trecând de noaptea grea din jurul meu,
Neagră ca iadul, fără de sfârșit,
Îi mulțumesc oricărui Dumnezeu
Pentru sufletul meu necucerit.

În gheara sorții strâns fără cruțare
Nu am dat înapoi și n-am strigat
Lovit de întâmplările amare
Capul mi-e-nsângerat, dar nu plecat.

Dincolo de blesteme și de lacrimi,
Pe-acest tărâm de umbră subjugat,
În anii plini de-amenințări și patimi
Sunt și voi fi la fel, neînfricat.

Nu mai contează cât de aspru-i drumul,
Ce liste cu pedepse vin mereu,
Eu, azi, al sorții mele sunt stăpânul –
Sunt căpitanul sufletului meu.

William Ernest Henley, Invictus
traducere de Leonard Nicolae

No Comments

Întâlnirea din această seară se vrea să fie prima dintr-un set de evenimente pe care le va desfășura Asociația Visum pentru Educație și Cultură, evenimente care au ca scop promovarea educației și culturii, a unor artiști, evenimente care doresc să adune în aceeași încăpere un grup de oameni care să discute despre lectură, despre poezie, proză, despre artă, care să adune idei și să gândească anumite direcții de acțiune.

În 2010 am pornit ca grup de inițiativă pentru proiectul Lecturi Urbane Brașov, care a urmărit promovarea lecturii, un proiect inițiat de civika.ro. Lecturi Urbane a însemnat pentru noi un început de drum, a fost și este o experiență minunată, în care ne-am dezvoltat și care ne-a dat încredere că putem face mai mult. Proiectul a avut parte de modificări pe parcursul acestor doi ani, plecând de la ideea de bază, inițiată de cei din București, și anume de citit în spații publice și ajungând să primească o amprentă proprie în Brașov, prin organizarea unor seri de teatru sau flash-moburi pe autobuze. Am fost – nu știu dacă singurii, dar primii cu siguranță, care am inițiat serile de teatru – practic, am lucrat cu voluntarii acestui proiect în realizarea unor piese de teatru, urmărind să promovăm lectura, dar și ideea de educație prin teatru. După mai multe dezbateri, am hotărât în 2012 să deschidem un ONG și astfel a luat naștere Asociația Visum pentru Educație și Cultură. (more…)

No Comments

afis event 3 copyUpdate:
Program:
18:30 – 19:00 prezentare Asociație
19:00 – 19:15 prezentare Fănel Stroe
19:15 – 19:25 discuții la prima prezentare
19:25 – 19:40 prezentare Mihai Bolonyi
19:40 – 19:50 discuții la a doua prezentare
20:10 – 20:40 Recital Florin Ștefan

Asociația Visum pentru Educație și Cultură vă invită la un eveniment dedicat educației și culturii: „Așa începe totul, cu o idee”. Întâlnirea face parte dintr-un set de evenimente pe care dorim să-l realizăm sub emblema „Atelierul de idei” și care are ca scop promovarea educației și culturii, a unor artiști, evenimente care doresc să adune în aceeași încăpere un grup de oameni care să discute despre lectură, poezie, proză, despre artă, care să adune idei și să gândească anumite (more…)

No Comments
123