Home > Posts tagged "Aldea Adriana Gabriela"

Blog Archives

Ploile curg / credit foto: all-free-download.com

Ploile curg. Între noi, pe podelele murdare ale sufletului. În priviri, în seri călduțe de mai. În fiecare bucățică de speranță, de lumină, de barieră doborâtă. Ploile curg de fiecare dată când etichetăm, arătăm cu degetul, când judecăm aspru moleculele care ne construiesc. Trăim timpuri prea grăbite. Prea fără de sens, prea lipsite de consistență. Prea vlăguite de valori, de lucrurile care contează cu adevărat, acelea la care ne gândim înainte de a pune capul pe pernă. Adormim învăluiți în stres, în prea mult alcool, prea superficiali și încrezători că putem urca orice vârf amețitor de munte. Dar nu putem. Pe drumul lung al nepăsării, pe poteca interminabilă a minciunilor, ne-am pierdut dreptul de a ne numi oameni. Suntem doar prafuri de ființă, umbre care se întâlnesc pe Facebook. Noi nu mai știm să fim. Să ne întâmplăm, să ne ciocnim ideile mărețe, nu doar paharele de vodcă. Noi am devenit creaturile prea grăbite să se îmbrățișeze, prea lacome pentru a intra în formele bizare ale unei societăți stăpânită de acid hialuronic și funcții cât mai înalte. (more…)

Timp / credit foto: all-free-download.com

Timpul. E lucrul pe care am început să-l prețuiesc cel mai mult odată cu trecerea anilor. Timpul pe care-l oferim oamenilor, serilor de mai, petrecerilor, paharelor de vin roșu. E așa de mare darul să-ți ofere cineva timpul lui. E așa de important să existe întrepătrunderi, ciocniri, vibrații. E așa de bine să le prețuiești. Să nu lași niciun moment să-ți fugă de sub picioare, nicio secundă să plece fără a merita să fie povestită.

Eu știu. Că am dat tot ce am avut, chiar un pic mai mult. Am trecut de toate barierele pământești, am spintecat toate regulile stupide ale unei societăți îndopată de snobism. Am reușit să trec pe cealaltă parte a malului. Pe teritoriul indiferenței, al ființelor prea grăbite pentru a privi cerul. Am ajuns la un alt stadiu. (more…)

Plecare / credit foto: all-free-download.com (zcool.com.cn)

Cu mine erai într-un asincronism perfect: eram două fulgere care-și dădeau întâlnire în arșița verii, eram două trenuri care urmau să se ciocnească, eram linii opuse care nu s-ar fi putut întâlni nici dacă am fi abolit toate legile matematicii. Eram concepții și trăiri diferite, eram ploi torențiale de vară cu soare, eram tot ce am visat. Doar că uneori visele le pierzi din buzunar, le lași pe-un pat dintr-un hotel, într-o sală de așteptare, la magazinul din colțul străzii, le lași într-o șoaptă sau într-un cuvânt. De aceea îți doresc să nu uiți în goana nebună după lucruri trecătoare și insignifiante, că pe tine lalele galbene și vinul roșu te fac fericit. Să nu uiți în serile răcoroase de octombrie să privești cerul. Să presupui că acolo e Marte, ba Saturn, ba Carul Mic, ba Carul Mare, că acolo sunt eu. Dar eu nu mai sunt. Nici pe cerul tău, nici sub ochii tăi. Am plecat la scorbura mea îndepărtată, la locul călduros care mă așteaptă undeva, am plecat să mă regăsesc în culorile monocrome ale sunetului. Mă voi lăsa purtată de alte viori și alte game, vreau note și pătrimi diferite. (more…)

credit foto: all-free-download.com

  M-am întrebat adeseori despre fericire. Despre cum o putem poseda și cum o determinăm să nu se oprească din intensitate. Despre ce avem nevoie cu adevărat, despre puținele lucruri și persoane care ne hrănesc zilele și sufletul.

  Sunt locuri din care ne întoarcem mai bogați decât am fost vreodată. Mai plini de viață și de început. Sunt clipe care picură liniște și emoții în fiecare celulă a noastră, care ne fac să ne dorim imposibilul, care se lipesc cu putere de noi. Sunt zile care ni se întipăresc cu fier încins în gânduri, oameni frumoși care ne dăruiesc aripi prin cuvintele și felul lor grandios de a fi. Sunt oameni minuni pentru noi, pentru realizările noastre, pentru destinația exactă pe care o avem scrisă în frunte.

  Și până la urmă, fericirea ne aparține. Ne-o creăm, ne-o dăruim, o împărtășim. O memorăm, o strângem cu putere la piept. Poate-i un om, un teanc de bani, o ploaie de martie, o diplomă. E important că există și că palpează viață și euforie în noi, că ne ridică la maximum secreția de endorfine. Fericirea-i atunci când te întorci cu trenul spre casă, ascultând muzică și punându-ți existența în ordine, analizând fiecare următor pas. Nu te întorci nici cu avionul, nici cu vreo mașină scumpă, nici cu un om drag. Doar cu tine. Împlinit că ți-ai descoperit comoara, drumul drept, motivația și puterea de a continua să exiști, fără regrete, frică sau timiditate. Te-ai găsit tu, pe tine. Undeva departe, printre suflete nobile și înălțătoare. (more…)

credit foto: Aldea Adriana Gabriela

Întâlnim oameni prea ciudați uneori. Niște dinozauri indescriptibili, cu idei fixe și orizonturi bătute-n cuie. Oameni limită. Oameni care intră subtil în noi, în gândurile noastre, în vene și priviri. Oameni care ne depășesc barierele de bunăvonință, care se ciocnesc cu putere de inima noastră, care ne dictează evoluția și ne schimbă direcția de mers.

Ne întâlnim și noi uneori. Din întâmplare sau nu. Pe străzi și în locuri necunoscute. În zile senine și seri ploioase. Trebuie doar să așteptăm. Să ne vedem, să ne pierdem unul în brațele celuilalt, să suferim și apoi să plecăm. La final să înțelegem. Să ne înțelegem. Să acceptăm că suntem temple de cultură diferite, cu tradiții și viziuni interpretabile. Nu avem întotdeauna aceleași adâncimi ale vaselor cu care măsurăm lumea și trecătorii străzii, nu suntem capabili să acordăm nimănui primul loc în lista noastră de priorități. Mereu același „EU” care răsună din spatele tuturor faptelor noastre. Și nu știu cât de dăunătoare sau corectă e această gândire, știu doar că nu ne vom schimba niciodată. Nici pentru alții, extrem de rar pentru noi. (more…)

Primăvara / credit foto: Aldea Adriana Gabriela

Cafeaua are alt gust primăvara. Nu e mai dulce, gândurile noastre sunt mai libere. Lăsăm loc noilor planuri, orizonturi, direcții. Lăsăm să treacă frigul dintre noi. Ne dezbrăcăm de rău, de cuvinte grele și întortocheate, de prea multe nopți albe.

Primăvara ne spălăm păcatele. Ne spovedim și ne pregătim să începem un nou capitol. Acest anotimp e începutul unui proces ciclic . Acum verdele acaparează natura. Acum soarele e timid și ghioceii sunt curajoși. E primăvară. Afară și în fiecare trecător pe care-l văd grăbit pe stradă, în fiecare mugur și pasăre care se întoarce acasă.

E despre renaștere. Despre cât de mari și puternici putem crește, despre visele care se nasc din cenușă și tind spre înălțimi copleșitoare. Avem tot dreptul. Să zburdăm prin viață ca mieii pe câmpii, să luptăm din răsputeri să ne construim propriul adăpost, chiar dacă știm că-l vom părăsi într-un final. Știm că și noi suntem produsul unui alt proces ciclic. Dar nu asta contează. Acum e cald. E bine. E acel moment mult așteptat, luminița de la capătul tunelului. E cromatica splendidă a culorilor reci. E sunetul triumfător al izvoarelor care au reușit să topească zăpada puțină de care-am avut parte. (more…)