Suntem

Suntem

Suntem atât de excepționali în imperfecțiunea noastră. Suntem lagăre de experiență, de lacrimi, de culturi și orizonturi distincte. Suntem puteri câștigate prin luptă, teritorii de afecțiune, celule diploide dornice de încă o mitoză. Între noi nu există coincidențe, întâmplările care se derulează fac parte dintr-un puzzle care mișună de atâta semnificație. Suntem actorii care interpretează cel mai potrivit rol, pe scena atât de imperioasă a vieții.

Trebuie doar să așteptăm. Timpul și secunda ideală pentru noi. Aceea care ne schimbă iremediabil, ne marchează și ne oferă o altă viziune asupra lucrurilor.

Fulgii lânoși de zăpadă cum știu să cadă? Primăvara cum știe să înverzească natura? Păsările cum știu să se întoarcă de unde au plecat? Întunericul cum își amintește să învăluie fiecare ungher de lume?

Acțiunile noastre cotidiene se cern printr-o sită atent colorată de emoții, de trăirile majore pe care le lăsăm să-și pună amprenta pe noi. Fiecare avem un rost, un drum care trebuie parcurs, o misiune exactă pe care trebuie să o îndeplinim. Suntem puncte de susținere și de presiune unii pentru alții. Suntem comori ce așteaptă să fie descoperite,suntem depozite de afecțiune și de prea multă ură. Suntem vibrări tardive de sunete bizare, chei pentru lacăte care nu există. Ne construim palate prea mari pentru adevăratele noastre nevoi, care sunt prea mici și prea simple. Dar suntem oameni. Și prin însuși natura noastră suntem alcătuiți să fim complicați, imprevizibili, nerușinați când vine vorba să ajungem unde ne-am propus.

Suntem frumoși doar atunci când iubim, când luminile fericirii tresar în sufletul nostru, când ne mulțumim și apreciem ceea ce avem. E atât de mare darul să nu fii înconjurat și îmbibat de mirosul groazei, al neputinței. Să nu-ți fie frică să expui celorlalți ceea ce ești, să nu meditezi asupra fiecărui cuvânt care fierbe în tine. Să ai libertatea de a pleca acolo unde te poartă glasul inimii, convingerea fermă că locul în care te afli chiar acum, e cea mai bună variantă posibilă.

Suntem ființe ciudate, remarcabile și unice. Obișnuiți cu diverse reacții, plăcute sau mai puțin plăcute, dar niciodată invizibili. Mereu dornici să fim în față, mereu obosiți, aproape întotdeauna plictisiți. Mereu altceva mai bun la orizont, mai mare, mai frumos. Poate chiar folositor sau nemaivăzut. Și totuși, mă întreb atât de des …. oare ne vom mai opri vreodată din acest alergat etern, din goana noastră nebună după tot ce nu avem nevoie? Oare vom pune genunchii pe podea, rostind cu voce tare -Mulțumesc-? Oare vom fi vreodată fericiți cu adevărat, nu doar în pozele perfecte la care așteptăm multe like-uri? Oare suntem atât de goi și de proști, încât să râvnim averi al căror număr să-l pierdem? Oare?

Credit foto: all-free-download.com / freedesignfile

scris de Aldea Adriana Gabriela, studentă la Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea