Cu mine erai într-un asincronism perfect: eram două fulgere care-și dădeau întâlnire în arșița verii, eram două trenuri care urmau să se ciocnească, eram linii opuse care nu s-ar fi putut întâlni nici dacă am fi abolit toate legile matematicii. Eram concepții și trăiri diferite, eram ploi torențiale de vară cu soare, eram tot ce am visat. Doar că uneori visele le pierzi din buzunar, le lași pe-un pat dintr-un hotel, într-o sală de așteptare, la magazinul din colțul străzii, le lași într-o șoaptă sau într-un cuvânt. De aceea îți doresc să nu uiți în goana nebună după lucruri trecătoare și insignifiante, că pe tine lalele galbene și vinul roșu te fac fericit. Să nu uiți în serile răcoroase de octombrie să privești cerul. Să presupui că acolo e Marte, ba Saturn, ba Carul Mic, ba Carul Mare, că acolo sunt eu. Dar eu nu mai sunt. Nici pe cerul tău, nici sub ochii tăi. Am plecat la scorbura mea îndepărtată, la locul călduros care mă așteaptă undeva, am plecat să mă regăsesc în culorile monocrome ale sunetului. Mă voi lăsa purtată de alte viori și alte game, vreau note și pătrimi diferite. (more…)
Blog Archives
M-am întrebat adeseori despre fericire. Despre cum o putem poseda și cum o determinăm să nu se oprească din intensitate. Despre ce avem nevoie cu adevărat, despre puținele lucruri și persoane care ne hrănesc zilele și sufletul.
Sunt locuri din care ne întoarcem mai bogați decât am fost vreodată. Mai plini de viață și de început. Sunt clipe care picură liniște și emoții în fiecare celulă a noastră, care ne fac să ne dorim imposibilul, care se lipesc cu putere de noi. Sunt zile care ni se întipăresc cu fier încins în gânduri, oameni frumoși care ne dăruiesc aripi prin cuvintele și felul lor grandios de a fi. Sunt oameni minuni pentru noi, pentru realizările noastre, pentru destinația exactă pe care o avem scrisă în frunte.
Și până la urmă, fericirea ne aparține. Ne-o creăm, ne-o dăruim, o împărtășim. O memorăm, o strângem cu putere la piept. Poate-i un om, un teanc de bani, o ploaie de martie, o diplomă. E important că există și că palpează viață și euforie în noi, că ne ridică la maximum secreția de endorfine. Fericirea-i atunci când te întorci cu trenul spre casă, ascultând muzică și punându-ți existența în ordine, analizând fiecare următor pas. Nu te întorci nici cu avionul, nici cu vreo mașină scumpă, nici cu un om drag. Doar cu tine. Împlinit că ți-ai descoperit comoara, drumul drept, motivația și puterea de a continua să exiști, fără regrete, frică sau timiditate. Te-ai găsit tu, pe tine. Undeva departe, printre suflete nobile și înălțătoare. (more…)
Ritual de purtare a genului
Cum este definit bărbatul? Cum este definită femeia? Care sunt diferențele între genul feminin și genul masculin? Sunt doar câteva din întrebările ale căror răspunsuri ne definesc în funcție de genul de care aparținem. Sexul apare odată cu viața. Datorită tehnologiei avansate, viitorii părinți știu încă din primele luni de sarcină sexul viitorului copil și astfel încep să îi formeze identitatea. După naștere începe formarea genului. Pentru a stabili de la început care este diferența între gen și sex ne putem raporta la definiția dată de Giddens: sexul se referă la diferențele fizice ale corpului, genul privește diferențele culturale, sociale, psihologice dintre bărbat și femeie (Anthony Giddens-Sociologie,ed. All editia a III-a, 2000).
Formarea genului are loc pe tot parcursul vieții și este influențată în primă instanță de educația primită de la părinți, apoi de cultura în care individual se dezvoltă (tradiții, obiceiuri, influențe religioase), de școală și de grupul de prieteni din care face parte și bineînțeles de propriile experiențe. Ideea diferențelor de gen apare încă de la naștere când fetele sunt îmbrăcate în roz și baieții în albastru. Numele care li se dau sunt specifice de fată sau băiat, iar mai apoi educația din școli unde învață că băieții joacă fotbal și fetele fac balet, că fetele sunt gospodine și băieții repară mașini și multe alte exemple. Astfel, copiilor li se trasează ideile destul de clare asupra diferențelor de gen. Nu poate susține nimeni că acestea sunt cele mai bune metode și că doar așa îi putem învăța pe copii să facă diferențele între ei. Ceea ce foarte puțin le este explicat copiilor este că aceste deosebiri nu ne fac mai buni sau mai puțin buni. De cele mai multe ori, copiii își dau seama singuri de aceste aspecte. Totuși, de multe ori ei le percep greșit pentru că se bazează pe realitatea pe care școala, familia și socieatatea le-o prezintă. (more…)
Performance poetry. Recital de sonete – Între om şi zeu
Ne face plăcere să anunţăm un eveniment deosebit pentru data de 2 aprilie, ora 17:00, la Ceainăria Open Heart din incinta Okian, str. Mureşenilor, nr. 1. Este vorba de prezenţa scriitorului Adrian Munteanu într-un performance poetry, cu recitalul de sonete Între om şi zeu.
Recitalul va fi urmat de un dialog cu participanţii şi o sesiune de autografe.
Despre Adrian Munteanu
S-a născut în Şcheii Braşovului, este poet și actor cu peste 20 de premii naționale de interpretare. In ultimii 25 de ani a fost redactor la Societatea Romană de Radiodifuziune și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Romania.
În volum a debutat între anii 1999-2002 cu trei cărţi de basme în versuri, cuprinzând 365 de poveşti originale. Din aceste povești si-a alcătuit un scenariu și a jucat un spectacol de unul singur timp de două luni în Canada pentru copiii comunităților românesti, de la Vancouver până la Montreal.
Din anul 2004 scrie sonete, fiind autorul a șapte volume, scoase în șapte ani consecutivi. De același autor a mai apărut volumul „Odihna Zborului (soneforisme)”, și antologia de sonete Fluturele din Fântână apărută anul trecut.
Volumul de sonete „7” a fost distins cu premiul Uniunii Scriitorilor, în 2011, iar în 2012 a primit Premiul European de Poezie NUX la Târgul Internațional de Carte de la Milano.
Din anul 2008 este membru al Uniunii Scriitorilor.
Cu prilejul lansării antologiei sale de sonete, „FLUTURELE DIN FÂNTÂNĂ”, Adrian Munteanu prezintă în numeroase localități din țară recitalul de sonete „Între Om și Zeu”, un prilej de a cunoaște pe viu, o serie de texte cuprinse în această antologie și a familiariza ascultătorii cu cel ce realizează evenimente inedite, unice în România, folosind dubla ipostază cu care a fost dăruit, aceea de poet și de actor. Ceea ce face Adrian Munteanu este cunoscut în străinătate ca PERFORMANCE POETRY, o modalitate prin care poezia este regina manifestării și nu vorbele despre ea.
În luna mai va susține un asemenea spectacol la Munchen, la invitatia Asociației culturale româno-germane APOZIȚIA.
Intrarea este liberă. Consumaţia se plăteşte la bar.
Întâlnim oameni prea ciudați uneori. Niște dinozauri indescriptibili, cu idei fixe și orizonturi bătute-n cuie. Oameni limită. Oameni care intră subtil în noi, în gândurile noastre, în vene și priviri. Oameni care ne depășesc barierele de bunăvonință, care se ciocnesc cu putere de inima noastră, care ne dictează evoluția și ne schimbă direcția de mers.
Ne întâlnim și noi uneori. Din întâmplare sau nu. Pe străzi și în locuri necunoscute. În zile senine și seri ploioase. Trebuie doar să așteptăm. Să ne vedem, să ne pierdem unul în brațele celuilalt, să suferim și apoi să plecăm. La final să înțelegem. Să ne înțelegem. Să acceptăm că suntem temple de cultură diferite, cu tradiții și viziuni interpretabile. Nu avem întotdeauna aceleași adâncimi ale vaselor cu care măsurăm lumea și trecătorii străzii, nu suntem capabili să acordăm nimănui primul loc în lista noastră de priorități. Mereu același „EU” care răsună din spatele tuturor faptelor noastre. Și nu știu cât de dăunătoare sau corectă e această gândire, știu doar că nu ne vom schimba niciodată. Nici pentru alții, extrem de rar pentru noi. (more…)
Spectacol de teatru „În cursul zilei de azi-noapte”
Piesa, în regia Vioricăi Geantă Chelbea, este o surpriză totală – atrage nu doar prin perspectiva regizorală originală, cât mai ales prin ineditul situației de a se juca în spații neconvenționale.
Astfel se face că „În cursul zilei de azi-noapte” ajunge prin Asociația Visum pentru Educație și Cultură și Centrul Cultural Reduta în Ceainăria Open Heart din incinta Okian, sâmbătă 26 martie, ora 19:00.
„În cursul zilei de azi-noapte” îi are în distribuție pe Gina Moarcăs și Silviu Dudescu.
Biletul este 10 lei, iar intrarea se face în limita locurilor disponibile. Biletele se pot achiziționa în ziua spectacolului, la intrare. Consumația nu este inclusă în bilet.
Pentru rezervări ne puteți scrie pe office@visumbrasov.org sau ne găsiți la 0742.143.766.
Cafeaua are alt gust primăvara. Nu e mai dulce, gândurile noastre sunt mai libere. Lăsăm loc noilor planuri, orizonturi, direcții. Lăsăm să treacă frigul dintre noi. Ne dezbrăcăm de rău, de cuvinte grele și întortocheate, de prea multe nopți albe.
Primăvara ne spălăm păcatele. Ne spovedim și ne pregătim să începem un nou capitol. Acest anotimp e începutul unui proces ciclic . Acum verdele acaparează natura. Acum soarele e timid și ghioceii sunt curajoși. E primăvară. Afară și în fiecare trecător pe care-l văd grăbit pe stradă, în fiecare mugur și pasăre care se întoarce acasă.
E despre renaștere. Despre cât de mari și puternici putem crește, despre visele care se nasc din cenușă și tind spre înălțimi copleșitoare. Avem tot dreptul. Să zburdăm prin viață ca mieii pe câmpii, să luptăm din răsputeri să ne construim propriul adăpost, chiar dacă știm că-l vom părăsi într-un final. Știm că și noi suntem produsul unui alt proces ciclic. Dar nu asta contează. Acum e cald. E bine. E acel moment mult așteptat, luminița de la capătul tunelului. E cromatica splendidă a culorilor reci. E sunetul triumfător al izvoarelor care au reușit să topească zăpada puțină de care-am avut parte. (more…)
Seara de Carte Braşov – Malavita
Ne face plăcere să vă anunţăm o nouă ediţie a Serii de Carte. De data aceasta ne întâlnim la Ceainăria Open Heart din incinta Okian, str. Mureșenilor, nr. 1, ora 18:00, pe data de 17 martie.
Cartea pusă în discuţie este Malavita de Tonino Benacquista. Prezintă Andrei Trifescu.
Întâlnirea este organizată de către ITMR (Inițiativa Tinerilor pentru Modernizarea României) și Asociația Visum pentru Educație și Cultură.
“If it’s good enough for you, it’s godunov for me.” Don Luchese
„- Mamă, televizorul nu este un obiect, este legătura noastră cu lumea, cu lumea reală, departe de șandramaua asta nesigură din fundătura asta plină de țărănoi unde va trebui să trăim poate ani buni. Televizorul este viață, viața mea, noi, țara mea.” Warren Blake
Intrarea este liberă şi vă aşteptăm cu drag.
• Cea de-a XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 1- 5 iunie 2016, la Romexpo, având ca Invitat de Onoare Israelul
• Surprizele pregătite de Invitatul de Onoare al Bookfest 2016 vor fi devoalate într-o conferință de presă marți, 15 martie, ora 12:00, la librăria Humanitas de la Cișmigiu
Organizat de Asociația Editorilor din România, cel mai important salon de carte din România se va desfășura în Complexul Expozițional Romexpo între 1 și 5 iunie. Înscrierile se pot face, începând de astăzi, prin crearea unui cont pe www.bookfest.ro și înregistrarea formularului de înscriere.
Păstrând tradiția anilor trecuți, Bookfest va avea și în acest an un Invitat de Onoare prestigios, Israelul. Ambasada Statului Israel în România, care coordonează statutul de Invitat de Onoare la Bookfest, va organiza o conferință de presă marți, 15 martie, la ora 12:00, la librăria Humanitas de la Cișmigiu, în cadrul căreia vor fi anunțate numele autorilor israelieni prezenți la Bookfest 2016. (more…)
Conferința EURO VELO în România la final
In 22 februarie 2016 s-a desfasurat la Sinaia conferinta nationala EuroVelo in Romania 2016, organizata de Clubul de Cicloturism “Napoca” (CCN), Outhentic Cycling Romania si Asociatia Adevaratii Veloprieteni, sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR).
Alaturi de organizatii din intreaga tara, membre ale FBR, au participat la conferinta si alte ONG active in domeniul promovarii si practicarii turismului pe bicicleta, precum si autoritati publice centrale si locale, operatori economici din turism si au asistat jurnalisti si persoane fizice interesate de cicloturism.
Agenda conferintei a cuprins o serie de prezentari si dezbateri pe teme generale legate de turismul pe bicicleta in Europa si in Romania, cum ar fi situatia generala actuala, problemele si perspectivele, marcarea traseelor cicloturistice si proiectul de Retea Nationala de Trasee Cicloturistice Marcate din Romania (RNTCMR), urmate de o prezentare generala a Retelei Europene de Trasee Cicloturistice de Lung Parcurs EUROVELO inclusiv a istoricului, principiilor, administrarii si cerintelor retelei, starii actuale in diverse zone ale continentului si perspectivelor de revizuire in 2017-2019. (more…)
Concluzii ale audierii publice cu tema Cum putem încuraja proprietarii conștiincioși de clădiri de patrimoniu și descuraja delăsarea și nepăsarea? Care este raportul optim dintre stimulente si amenzi?
Asociația Împreună pentru Dezvoltarea Comunității și Federația Transylvanet – Federația pentru patrimoniul transilvănean, a organizat în data de 28 ianuarie 2016, ora 16:00 la Casa Baiulescu (Livada Poștei) din Brașov o audiere publică pe tema „Cum putem încuraja proprietarii conștiincioși de clădiri de patrimoniu și descuraja delăsarea și nepăsarea? Care este raportul optim dintre stimulente si amenzi?”, în cadrul proiectului „TransylvaNET – Consolidarea societății civile pentru dezvoltare prin promovarea patrimoniului” finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro).
Audierea publică a stârnit interesul a 55 de participanți, dintre care 41 de cetățeni ai municipiului Brașov și 14 reprezentanți ai autorităților locale și a instituțiilor de cultură din Brașov.
Membrii comisiei de experți au fost: Adelina Cristea din partea Transylvanet – federația pentru patrimoniul transilvănean, Izabela Hartel din partea Fundației Mihai Eminescu Trust și Kristina Creoșteanu din partea Asociației Împreună pentru Dezvoltarea Comunității. (more…)
Seara de Carte Braşov – Malavita, ne face plăcere să vă anunţăm o nouă ediţie a Serii de Carte. De data aceasta ne întâlnim la Sediul Award din strada Poarta Schei, nr. 37, ora 18:00, pe data de 11 februarie.
Cartea pusă în discuţie este Malavita de Tonino Benacquista. Prezintă Andrei Trifescu.
Întâlnirea este organizată de către ITMR (Inițiativa Tinerilor pentru Modernizarea României), Asociația Visum pentru Educație și Cultură.
Intrarea este liberă şi vă aşteptăm cu drag.
Suntem și pe