Blog Archives

La ieșirea din magazin, o mamă cu fetița ei. Fetița avea în mână un croisant, cumpărat de mama ei, evident. Fetița vroia să mănânce imediat ce a ieșit din magazin. Dar surpriză, de fapt obișnuință, mama îi spune fiicei că n-are voie să mănânce pe stradă și trăgea de ea, astfel încât să nu poată mânca cornul. Ambele m-au văzut, iar fetița îmi cerea din priviri acceptul că ce face ea e ok, avea nevoie de altcineva care să-i confirme că mâncatul pe stradă este acceptabil. N-am putut să-i dau acceptul, am intrat repede în magazin, crezând că dacă nu mai văd scena pot trece peste. Ei bine, mi-a rămas în minte mai tare, și pentru faptul că am lăsat să treacă o mizerie, pentru nepăsare.

Acum, ce să mai spun, îmi pare rău micuțo, pentru că n-am fost în stare să te ajut la ceva ce tu știai că ai dreptate și pentru care ai fost neîndreptățită. Dar scriu despre tine, să arăt încă o dată cum „se face” educația copiilor. (more…)

No Comments

DSC_5767-001-1Titlul nu este chiar corect, întrucât nu a putut veni Badea Cârțan alături de noi și nici noi nu am putut merge la el, dar oricum e vorba de Seara de Carte şi de Badea Cârţan. Este vorba de cartea „Pe urmele lui Badea Cârţan” de Ion Dianu, prezentată de Ştefania, pe care o felicit pentru alegerea curajoasă. Şi zic curoajoasă pentru că o astfel de carte presupune să răscoleşti istoria în căutarea de adevăruri şi cum e cazul acestei prezentări, de modele pozitive, de schimbare.

Povestea lui nea Cârţan o ştim ca pe cea a nebunului ăla din Cârţişoara care s-a dus la Roma să vadă Columna lui Traian, îmbrăcat în straie populare româneşti. Poate ar trebui să mă străbată o emoţie că sunt român şi, deci, un fel de frate cu bădia.

Dar nu asta vreau să aduc în discuţie, ci faptul că bădia îşi pusese viaţa în slujba oamenilor. El a văzut salvarea oamenilor prin educaţie, prin lectură. Pentru asta a făcut multe drumuri în Ţara Românească aducând în jur de 140.000 de cărţi în limba română, pentru oamenii Ţării Făgăraşului, (more…)

No Comments

O zi ploioasă, urâtă, mohorâtă, o zi de muncă, dar numai până s-a lăsat seara, întunericul. Oamenii s-au refugiat în mașini în drumul lor spre bere, masă, casă sau evenimente. Și astfel orașul a respirat ușurat în anumite locuri, în mai multe decât de obicei, în unele în care este sufocat cu opulența umană. Pe aceste locuri s-a așezat liniștea fugind de vacarmul tehnologic-uman. S-a așezat cu frunzele și piatra.

Brașov, 20 noiembrie 2014

 

 

Material realizat de Mihai Tatu, membru Asociația Visum pentru Educație și Cultură

No Comments

Titlul pentru acest articol are legătură cu Seara de Film Brașov din 15 noiembrie. L-am ales pentru a aminti de provocarea filmului „The Architect”, în regia lui Matt Tauber, film pus în discuție la acea ediție. Pentru cei care nu știu, acest film a fost ales ca urmare a participării Serii de Film Brașov la Festivalul Etnovember. Iar pentru acest lucru îi mulțumim prietenului Vlad Ruginosu, care, de asemenea, a fost amabil și ne-a acordat un tur ghidat la expozițiile de la festival.

Legat de film, problema pe care o ridică acesta este relația dintre spațiul de locuire și locatari. Filmul abordează viața unor oameni aflați într-o situație socială dificilă, cărora li se construiesc o serie de blocuri cu apartamente, lucru care ar trebui să le îmbunătățească viața. Însă, pe măsură ce filmul curge, constatăm că acei oameni care aveau deja prezentă drama în viața lor, continuă să se adâncească în alte noi drame generate de spațiul în care își petrec viața: sinucideri, prezența drogurilor și a găștilor de cartier etc. (more…)

No Comments

Asociatia Visum a fost sambata la Conferinta PRO VELO XI. Am intalnit colegi entuziasti, din alte orase ale Romaniei, dornici de a face ceva in privinta biciclismului, atat la nivel local, cat si la cel national. Va las sa parcurgeti mai jos comunicatul de presa emis la finele conferintei.

DEZVOLTAREA BICICLISMULUI IN ROMANIA – O REALITATE PE CARE AUTORITATILE LOCALE SI NATIONALE AR TREBUI SA O SPRIJINE

In 14-16 noiembrie 2014 s-a desfasurat la Brasov a 11-a conferinta nationala de cicloturism,biciclism urban si promovarea bicicletei – PRO VELO XI, organizata de Clubul de Cicloturism “Napoca” (CCN) sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR).

Alaturi de ONG-uri din intreaga tara active in domeniul promovarii bicicletei in scop utilitar si recreativ, ca mijloc de mobilitate urbana sau pentru turism, au participat la conferinta si reprezentanti ai unor organizatii partenere straine, ai unor institutii publice, precum si ai unor operatori economici de profil.

Timp de 3 zile, au fost abordate teme complexe, pentru identificarea de solutii si modele de buna practica care sa transforme mersul pe bicicleta in Romania intr-o normalitate cotidiana si o experienta placuta si fireasca. (more…)

No Comments

Intalnire cu fotografiaINTALNIRE CU FOTOGRAFIA
VINERI, 21 NOIEMBRIE, ORA 18.30
Tema : OGLINDIREA IN FOTOGRAFIE
Invitata : LUIZA BOLDEANU
Moderator : DAN DINU

Intilnirea cu imaginile Luizei Boldeanu ne va vorbi despre ideile si conceptele din spatele proiectului prezentat in expozitie, dar ne va purta si intr-o lume mult mai concreta, cea a fotografiei documentare. Luiza ne va povesti cum ne oglindim cu totii in imaginile noastre, cum uneori incercam sa fim extrem de obiectivi, mai ales in cadrul fotografiei documentare, dar cum de fiecare data ne prezentam munca intr-o maniera subiectiva. Imaginile documentare ne vor purta prin mai multe zone geografice, prin care autoarea a calatorit, si ne va arata lumea in care traiesc oamenii asa cum este ea, uneori dura, alteori vesela, dar mereu surprinzatoare daca stii sa cauti esenta locului.

Inscrieri in limita a 40 de locuri la telefon – 0728.728.315 sau e-mail – florin.ifrim@okian.ro.

No Comments
  „Faptele tale grăiesc atât de puternic, încât nu mă lasă să aud ce ai de spus” – Ralph Waldo Emerson

Propus de Adriana Hurjui, membru Asociația Visum pentru Educație și Cultură.

No Comments

Mă numesc Iulia Iosif, sunt studentă la Facultatea de Litere din Alba Iulia, anul II. Prima poezie a fost publicată în revista liceului în anul 2010, în acelaşi an am participat la un concurs interjudeţean, Primăvara tinerilor poeţi, de la Râmnicu Vâlcea la care am obţinut Premiul I. Am avut colaborări cu reviste precum Gând Românesc din Alba Iulia, Candela Sătmarului din Satu Mare, Oglinda Literară din Focşani și site-ul Ortodoxia Tinerilor.

Am cunoscut-o pe Georgiana Tofoleanu înainte să încep colaborarea cu un site, ea scria de câtva timp pentru acest site şi ţin minte că mi-a atras atenţia un articol de-al ei. I-am lăsat un comentariu la care mi-a răspuns, am început să discutăm, apoi am păstrat legătura pe parcursul anilor. Ideea interviului a fost una spontană. I-am citit manuscrisul înainte să fie tipărit şi m-am gândit că dacă la volum nu pot în prezent să aibă oamenii acces, măcar ar putea să cunoască o tânără care are un talent ce promite multe.

Vom putea vorbi despre Înviere doar atunci când vom învăța să iubim și să ne iubim

10735938_1534700066766808_920611576_n

Georgiana Tofoleanu

(interviu cu scriitoarea Georgiana Tofoleanu)

Primul său volum de poezii a luat naștere de curând la Editura Etnous din Brașov. În prezent lucrează la a doua sa carte, proză de această dată. Pentru ea, poezia este „un coagulant aparte, care împiedică închegarea durerilor lăuntrice, acide”, iar arta este însăși „un vas cu emoții caste, însă devorante”. (more…)

No Comments

112-webVă anunțăm cu bucurie că Seara de Film Brașov merge la Etnovember. Fiind o ediție specială, filmul ales este The Architect, din 2006, în regia lui Matt Tauber.

Filmul aduce în prim plan povestea unui arhitect după planurile căruia se construiește o clădire de apartamente. Acesta, Leo Waters este convins că modul în care a gândit clădirea va aduce o îmbunătățire în viața locatarilor. Însă află că lucrurile nu stau așa cum le imagina, mai mult, află că locatarii vor să dărâme clădirea. Nu povestim acum filmul și vă invit să vedeți ce se v-a întâmpla, pe data de 15 noiembrie, ora 17:00, la Librăria Okian Brașov, din strada Mureșenilor, nr. 1.

Și nu uitați că avem o listă de filme în votare.

Seara de film Brașov este un proiect pe termen lung și este rezultatul colaborării dintre Asociația Visum pentru Educație și Cultură, Seara de carte Brașov și Librăria Okian Brașov.

Participarea se face în limita a 40 de locuri. Cei interesați se pot înscrie și confirma participarea la Florin Ifrim – florin.ifrim@okian.ro, 0728.728.315 și la Mihai Tatu – mihai.tatu@visumbrasov.org, 0742.143.766.

No Comments

Cred că sunteți de acord că societatea românească este sătulă și la un nivel ridicat de frustrare față clasa politică. Fie că ne uităm la televizor, fie că citim pe on-line, fie că discutăm prin vecini și cu apropiații, cu toții avem multe de reproșat politicienilor și nu numai de reproșat. Am văzut oameni care cer să se facă dreptate. Prin asta înțelegeau ca cei implicați în acte de corupție, politicieni, judecători, procurori, polițiști să intre la închisoare pentru ce este România de azi. E evident prin aceasta că sistemul de reprezentare politic nu mai produce beneficii pentru cetățeni, mai mult, e restrictiv.

Dar numai să ceri nu e suficient, trebuie să te implici mai mult, dincolo de perioada campaniei electorale. Ei, este timpul unor noi idei, noi soluții. De aceea, în afara celor scrise de mine, în ceea ce privește schimbarea stării de acum, în special a clasei politice, „Al 2014-lea an electoral” și „Acceptarea nebuniei – votul”, vreau să vă aduc în vedere încă două articole foarte bune. Primul este al lui Codru Vrabie, un om cu multă experiență în citirea clasei politice, „Brazen Proposal–Ridiculous Dream or Terrible Nightmare?”. Al doilea vine din Republica Cehă, „Democracy 2.1”.

Aștept comentariile voastre și de asemenea, idei noi care nu sunt deja propuse aici. Este o invitație la negociere, dezbatere și participare.

Articol realizat de Mihai Tatu, membru Asociația Visum pentru Educație și Cultură

No Comments

Magnifying Glass Vector SetÎn timp ce majoritatea oamenilor încearcă să-şi stabilească „alesul” pentru 2 noiembrie, candidaţilor nu le pasă de ce părere au alegătorii. Pentru partide e o bătălie de supravieţuire. Dacă iese Ponta, ACL are multe de pierdut. Miza alegerilor pentru fiecare grupare este să-şi blocheze oponenţii. Dacă nu iese Iohannis, ACL-ul nu o să aibă acces la anumite instituţii, la care mai are acum acces prin Băsescu şi o să piardă bătălia pe termen lung. Pentru PSD şi compania e momentul să deţină controlul ambelor instituţii, Parlament şi Preşedinţie.

Şi toată inundaţia asta politică cu afişe şi cu lovituri murdare, noi, cetăţenii o întreţinem promovând votul pe aceiaşi indivizi, de 25 de ani. Einstein dădea următoarea definiţie nebuniei, atunci când oamenii fac în mod repetat un lucru într-un timp îndelungat, fără a schimba nimic, așteptând rezultate diferite. Ei bine nu e doar nebunie, este tâmpenie (lipsa educaţiei, informării și implicării) şi manipulare (discursul politic). Toată invazia din on-line în care ne spunem unul altuia că trebuie să ieşim la vot, că e instrumentul democraţiei, că nu-i lăsa să aleagă în locul tău, nu au nici o valoare. Şi asta nu pentru că votul nu e un instrument deştept, ci pentru că nu ai pe cine vota. Aşa cum ziceam deja, îmi cereţi să ies să-i votez pe aceiaşi care de 25 de ani nu fac decât să-şi umple buzunarele din banii noştri, care se scuipă şi care nu prezintă nici un program real. Nu-i așa că-i o nebunie generală.

Mi-ar plăcea să existe şi votul de neîncredere, o ştampilă cu NU sau pe buletin să fie două câmpuri, unul DA şi unul NU, iar NU-ul să însemne vot de eliminare pentru candidat. În momentul de faţă nu există posibilitatea de a respinge un candidat sau un partid. Indiferent ce vrei, sistemul de vot te obligă să-i alegi. Iar cei care invalidează buletinul de vot sunt băgaţi la buletine de vot greşite şi sunt ignorate.

Mi-ar mai plăcea să existe un contract juridic pe care candidatul îl semnează cu societatea pentru programul pe care îl propune. Şi dacă nu respectă contractul şi iese din limitele legalităţii contractului, să existe consecinţe juridice.

Şi înainte să-mi spuneţi să votez, care sunt realizările candidaţilor/partidelor pentru care îi/le susţineţi şi pe care mi le prezentaţi?

Pentru noi, cetăţenii, votul în ziua de azi nu contează, politicul, indiferent de culoare, este acelaşi, lipsit de orice valori etice, morale şi lipsit de orice urmă de încredere, de aceea trebuie renunţat complet la el. Votul funcţionează dacă înainte de a-l da există o negociere şi o înţelegere între părţi, în cazul acesta între politiceni şi societatea civilă. Personal, nu cred să fi văzut vreo negociere. Este de fiecare dată o decizie unilaterală-politică.

Vă propun/provoc, pe final, să nu mai consumaţi resursele personale şi energia pentru a face jocurile politice, ci pentru a colabora la găsirea unei căi de a ne face viaţa fără politic, pentru a ne construi o societate care chiar să servească nevoilor noastre şi nu doar a câtorva oameni care au pus mâna pe putere. Cel puţin îndreptaţi-vă atenţia spre oameni din interiorul societăţii civile, care mai au verticalitate, educaţie şi cunoaştere, oameni care pot produce un mult mai mare bine pentru societate.

credit foto: all-free-download.com

Articol realizat de Mihai Tatu, membru Asociația Visum pentru Educație și Cultură.

No Comments

Particulele fine PM2.5 sunt particule de foarte mică dimensiune, de 2,5 microni şi sub, care se găsesc în aer. Acestea sunt invizibile pentru ochiul uman dar au efecte negative asupra corpului uman şi deci a sănătăţii noastre.

Mai jos în infografic veţi găsi câteva informaţii despre aceste particule, de la efectele asupra corpului uman, la sursele de producere a lor, până la modul de expunere. La finalul acestuia veţi găsi şi o bibliografie pentru mai multe informaţii.

În termeni uzuali e vorba de poluare, una pe care nu o vedem, dar care e prezentă şi are efecte negative asupra sănătăţii noastre. O să vedeţi în infografic că una din sursele de generare ale acestei particule este maşina. În consecinţă, cu cât avem mai multe maşini pe străzi şi cu cât aglomeraţia în traficul auto este tot mai mare, cum este cazul Braşovului, vom avea o cantitate tot mai mare de particule fine PM2.5 pe care o vom ingera fie că vrem, fie că nu.

What is a PM 2.5 Indicator?

No Comments
...51011121314...