Primăvara / credit foto: Aldea Adriana Gabriela
Cafeaua are alt gust primăvara. Nu e mai dulce, gândurile noastre sunt mai libere. Lăsăm loc noilor planuri, orizonturi, direcții. Lăsăm să treacă frigul dintre noi. Ne dezbrăcăm de rău, de cuvinte grele și întortocheate, de prea multe nopți albe.
Primăvara ne spălăm păcatele. Ne spovedim și ne pregătim să începem un nou capitol. Acest anotimp e începutul unui proces ciclic . Acum verdele acaparează natura. Acum soarele e timid și ghioceii sunt curajoși. E primăvară. Afară și în fiecare trecător pe care-l văd grăbit pe stradă, în fiecare mugur și pasăre care se întoarce acasă.
E despre renaștere. Despre cât de mari și puternici putem crește, despre visele care se nasc din cenușă și tind spre înălțimi copleșitoare. Avem tot dreptul. Să zburdăm prin viață ca mieii pe câmpii, să luptăm din răsputeri să ne construim propriul adăpost, chiar dacă știm că-l vom părăsi într-un final. Știm că și noi suntem produsul unui alt proces ciclic. Dar nu asta contează. Acum e cald. E bine. E acel moment mult așteptat, luminița de la capătul tunelului. E cromatica splendidă a culorilor reci. E sunetul triumfător al izvoarelor care au reușit să topească zăpada puțină de care-am avut parte.
Primăvara îmi amintește de schimbări. Unele le facem întâmplător, altele sunt dictate de destin. Unele nu ne afectează deloc, pentru altele vizităm mănăstiri și cerem ajutorul sfinților. Primăvara e curățenie. În suflet, în birou, prin viață. E albul pur al cerului și al prospețimii. E startul spre noi concepții și realizări.
Primăvara și eu mă schimb. De haine, de oameni, de tot ceea ce-mi îngreunează traseul pe care-l parcurg. Nu las loc de explicații sau dureri. Eu te vreau în întregime, cu fiecare bucată traumatizată, cu fiecare celulă moartă și neuron degenerat. Nu suport jumătățile de măsură. Te vreau tot sau nu mai vreau nimic de la tine. Te vreau acum sau o lăsăm pe niciodată. Curios, dar primăvara sunt capabilă de orice. Renasc, îmi julesc genunchii, mă lovesc de toți pereții, mă ridic. E vremea mea, când sunt neînfricată și nu țin cont de bariere, când temerile îmi dispar și lumea mi se întinde tăcută la picioare. E era iubirii, a năvălirii de simțiri inexplicabile și fără sens. Atât de puține lucruri au un rost și o semnificație. Un drum drept și-un motiv întemeiat. Doar că în acest anotimp noi suntem cheia. Inima noastră fericită, plină de speranță și euforie. Noi suntem rotițele care pun în mișcare întregul sistem complex al existenței.
Primăvara nu suport laptele în cafea. Doar două lingurițe de miere, înaintea trezirii soarelui. Pe-un balcon înalt, înfofolită într-o pătură groasă. E singurul moment când sunt mai aproape de ceea ce iubesc, ce-mi doresc, de cine sunt eu cu adevărat.
Primăvara e despre dragoste. Despre mine. Despre cafea. Chiar și despre noi uneori.
scris de Aldea Adriana Gabriela, studentă la Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea
Suntem și pe