Nu cu mult timp în urmă, mai exact în ianuarie 2014, Asociația Visum începea proiectul Povestiri românești, care are ca scop dezvoltarea creativităţii şi a imaginației elevilor de clasele I și a III-a. Așa cum spuneam, prima activitate a fost în ianuarie și ne-am întors și cu cea de-a doua activitate, acum, în luna mai. Ne era oarecum teamă că poate copiii nu-și vor mai aminti prima întâlnire și prima dată când am urmărit povestirile lui Creangă, pe care apoi făcusem desene și colaje. Numai că surpriza a fost una foarte plăcută, copiii și-au adus aminte de noi și chiar ne-au povestit activitatea din urmă cu 4 luni. După ce ne-au povestit cu entuziasm ce și-au amintit din activitatea trecută, am trecut la treabă sau, mai bine spus, la joacă, de această dată venind pregătiți cu alte activități, diferite de cele de data trecută.
Înainte de a vă spune ce am făcut mai exact, vrem să menționăm echipa care a făcut posibil tot proiectul, Adriana Hurjui și Mihai Tatu din partea Asociației Visum pentru Educație și Cultură, Cristina Chihaia, Iulia Rusu și George Dușa din partea Liceului Teoretic din Codlea – gazda activității.
De data aceasta ne-a fost mult mai ușor să ne integrăm printre copii pentru că deja îi cunoșteam. Le știam energia creativă, le știam dorința de a face lucruri noi. Ne-am jucat cum nu se poate mai bine, încât nici timpul nu l-am simțit trecând. Am făcut echipe, am construit povești și chiar vacanțe de vară.
Și de această dată copiii s-au distrat de minune și au învățat, în același timp, despre importanța de a colabora, de a lucra în echipă și despre importanța educației. Și pentru că s-au descurcat atât de bine și îi îndrăgim foarte mult, ne-am hotărât să le oferim câte o diplomă care să le amintească de activitățile desfășurate alături de noi.
Ne bucură foarte mult că am reușit să facem aceste două activități cu cei 52 de juniori și putem spune că am întrezărit o speranță în ei. Trebuie doar să-i susținem în ce vor să facă, să-și găsească potețialul și pasiunile.
Iată și echipele:
Clasa I: Cei 7 pitici; Racii furioși de aur; Victorioșii; Fluturașii.
Clasa a III-a: Bucuriei; Creativii; Campionilor; Șmecheri farsori.
Mai multe fotografii pot fi văzute AICI.
Suntem și pe