Update: Pe 29 august 2017 a apărut în presa locală și vestea că o parte din pavajul de la Gara Brașov va fi refăcut. E vorba de porțiunea cu dale roz, de la rigolă până la zona de staționare a autobuzelor RATBV, care aparține Primăriei Brașov. Dar nu e clar când se va întâmpla. În schimb, de la CFR nicio veste.
Pavajul de la Gara Brașov nu dă semne să se facă bine
Pe 31 iulie 2017 depuneam la Primăria Brașov o adresă prin care atrăgeam atenția asupra stării avansate de degradare a pavajului de la Gara Brașov. Am și scris la momentul respectiv, cu foto de la fața locului desigur.
De atunci până în prezent nu am văzut nicio modificare și nicio intenție la fața locului de a începe lucrări de reparații.
Și este grav, imaginea Brașovului are de suferit masiv din cauza acestui pavaj degradat. Chiar mă uitam pe un articol de la Ziarul Financiar, care are o hartă de pe care putem vedea că Județul Brașov a avut în semestrul unu un număr de 64.499 de turiști străini. Cu siguranță nu toți au venit cu trenul sau să fi trecut pe la Gară, dar e suficient ca 10% din ei să treacă pe la Gară și să rămână cu o impresie neplăcută. Numai că Gara are un flux destul de mare de călători, pe de o parte oameni care folosesc trenul ca mijloc de deplasare (și nu mai vorbin de străini), pe de altă parte avem Autogara 1, lipită de Gară, care are și ea un volum destul de ridicat de călători.
De la momentul depunerii adresei ni s-a spus că spațiul din fața Gării s-ar putea să fie în administrarea CFR. Și cum am solicitat un răspuns, acesta a venit. Și nu e tocmai încurajant, dar măcar știm cine e administratorul zonei pavate din fața Gării.
Așadar Primăria Brașov ne comunică pe data de 8 august 2017, în răspunsul său, următoarele:
„Spre știință: Sucursala Regională CFR Brașov
Având în vedere sesizarea primită din partea Asociației Visum pentru Educație și Cultură și constatările efectuate pe teren, vă solicităm să efectuați demersuri în vederea reparării platformei pietonale din fața Gării Brașov, care se află în proprietatea societății dvs.
Această platformă prezintă plăci degradate sau desprinse din șapa de beton, constituind astfel un real pericol pentru pietoni și etalând un aspect insalubru și neplăcut pentru turiști.
Solicităm executarea cât mai urgentă a lucrărilor menționate, întrucât situația este neschimbată de o perioadă îndelungată de timp, aspectul negativ se amplifică de la o zi la alta, iar impactul acesteia se reflectă și în imaginea Municipiului Brașov, prin Gara care este poarta de intrare în municipiu.”
Adresa trimisă de Primăria Brașov către CFR pare mai degrabă un gest prin care ne arată că au luat la cunoștiință situația și că au trimis spre soluționare. Dacă doar atât face Primăria Brașov în această situație e îngrijorător. Ce facem dacă CFR nu are fonduri prevăzute pentru lucrarea aceasta? Credem că Primăria Brașov ar trebui să fie mai insistentă și chiar să găsească o soluție legală prin care ar putea prelua în administrare acest spațiu, astfel că, de fiecare dată când apar degradări ale pavajului să fie aplicate reparațiile în cel mai scurt timp.
Deocamdată pavajul este cel puțin la fel de degradat și continuă să se degradeze, iar oamenii să se împiedice în el.
Poate ar trebui să întrebăm câțiva turiști, să vedem ce părere au.
scris de Mihai Tatu, sociolog, Asociația Visum
Suntem și pe