O călătorie plină de surprize prin lumea simţurilor

O călătorie plină de surprize prin lumea simţurilor / credit foto: all-free-download.com

O călătorie plină de surprize prin lumea simţurilor

Există un subdomeniu al artei în care lumea simţurilor te conduce către un drum pe care odată ce ai păşit vei vrea să-l străbaţi până la capăt, deoarece pe parcursul lui vei găsi şi afla o mulţime de lucruri noi şi captivante. Lasă-mă, dragă cititorule, să te iniţiez eu pe acest drum al cunoaşterii acestui frumos subdomeniu, să-ţi fiu un îndrumător prin această călătorie virtuală şi vei descoperi în rândurile ce urmează cât de uşor e să faci primii paşi către un loc în care arta şi-a pus tot ce era mai bun.

Frumoasa şi palpitanta mea călătorie a început într-o superbă zi de toamnă când, câteva raze de soare ne mai răsfăţau încă. O colegă a venit la mine cu un entuziasm şi cu o voce în care se citeau fericirea, emoţia şi nerăbdarea de a-mi adresa invitaţia şi de a primi răspunsul. Mi-a spus că se organizează un proiect cu teatru senzorial şi m-a întrebat dacă vreau să vin. Era prima dată când auzeam de teatru senzorial. Curioasă, nerăbdătoare şi emoţionată în acelaş timp am decis să o însoţesc pe colega mea şi să văd despre ce este vorba. N-am ştiut că acceptul meu avea să-mi lărgească orizonturile, că viaţa avea să-mi facă unul din cele mai frumoase daruri, darul de a-i cunoaşte pe oameni şi de a le arăta că arta se poate face şi legat la ochi, că ea depăşeşte limitele, că teatrul senzorial este una din cele mai pure şi inedite forme de artă.

Când am ajuns, mi s-a comunicat faptul că este vorba despre un spectacol cu tema „Noi peste 20 de ani”. Atunci o dorinţă arzătoare mi-a spus că aceasta este o alegere pe care cu timpul mă voi bucura că am făcut-o. Au urmat intense zile de repetiţii care mi-au dezvoltat cum nu se putea mai frumos personalitatea, repetiţii ce m-au determinat să apreciez mai mult lucrul în echipă.

Iată stimate cititorule că drumul mă conducea acum către spectacolul propriu-zis. Mai aveam o zi de străbătut până când toate orele de repetiţie, toate emoţiile acumulate se transformau într-un cadru pe care nu-l voi uita niciodată.

Iată-ne ajunşi şi în ziua cea mare. Să vorbesc puţin şi despre rolul pe care eu l-am avut. El este încă o dovadă vie că pasiunea şi teatrul senzorial se pot transforma cu succes într-o adevărată experienţă plină de satisfacţii.

Întrucât eu sunt pasionată de domeniul juridic şi tema era „Noi peste 20 de ani” am jucat rolul unei ambiţioase şi tinere judecătoare care nu a ţinut cont de deficienţe şi şi-a urmat arzătorul vis din copilărie. Acest rol îl poţi avea şi tu, cel, care acum citeşti aceste rânduri, visele tale pot prinde viaţă şi culoare datorită acestei subtile şi rafinate forme de artă.

Am ajuns în locul unde trebuia să avem spectacolul cu câteva ore înainte, ca să ne pregătim, să ne asigurăm că totul este în regulă şi că oaspeţii noştrii vor avea toate condiţiile. Timpul a căpătat dimensiuni triple, voiam să începem, voiam să cunosc primul spectator. Mi-au pus o haină lungă, mi-au dat un ciocănel în mână şi m-am aşezat pe o platformă înaltă fiind anunţată că în câteva minute va veni primul spectator. Deodată toată siguranţa a zburat prin încăpere, fata sigură şi convinsă că ştie cum să-şi structureze ideile şi să găsească un motiv despre care să le spună oamenilor că sunt aici, s-a emoţionat.

Mă gândeam: „Oare cine e prima persoană? Oare mă voi descurca să îi pun astfel de întrebări, să merg către calea adevărului?”

A venit şi primul client. O persoană probabil uimită că e legată la ochi, că e în faţa unei persoane pe care nu o cunoaşte şi, cred eu, nerăbdător să vadă despre ce este vorba. A luat loc şi aştepta… Mă gândeam în acele momente ce să fac, cum să pornesc discuţia încât să îl conving să-mi spună adevărul motivului de care era „învinuit”. Am decis să încep discuţia formal, l-am întrebat cum se numeşte, m-am prezentat şi eu, i-am spus funcţia pe care o am şi l-am întrebat dacă ştie de ce se află în faţa judecătorului azi. Răspunsul a fost unul la care mă aşteptam, mi-a spus că nu ştie de ce se află acolo. I-am indicat un motiv rugându-l să-mi mărturisească adevărul. Şocat probabil de ceea ce îi spuneam încerca să mă convingă că nu a făcut nimic. Ceva firesc, majoritatea ar face la fel, şi eu probabil. Mă uitam pe cărţile pe care le aveam pe masă, încercând să găsesc un mod prin care, deşi nu a făcut nimic, spectatorul să intre în lumea artei teatrale. N-am reuşit la primul client, nici la următorul. Mi-au trebuit câţiva spectatori pe care să îi interoghez ca să mi se mai evaporeze emoţiile. După câteva persoane pe care „Le-am judecat”, mi-am format un anumit plan, o anumită schiţă după care să merg cu restul spectatorilor şi se pare că planul a funcţionat. Am adoptat mai multe atitudini, prin care să-i determin să-mi spună că este adevărat ceea ce eu le spuneam, că probele sunt concludente. Cu câţiva am reuşit. Am învăţat atunci că răbdarea poate fi una din cele mai mari virtuţi pe care oamenii o pot deţine, că indiferent de ceea ce au făcut şi de ceea ce erau „Acuzaţii aveau nevoie de o voce caldă care să le spună că, dacă vor mărturisi adevărul, nu se va întâmpla nimic rău, că pot avea încredere în mine şi că promit să îi ascult până la capăt”. Mai greu, însă această abordare a funcţionat, au fost spectatori care mi-au spus că este adevărat ceea ce spun „probele” despre ei.

Două ore şi jumătate au trecut precum o adiere blândă de vânt. Când? Nu ştiu, nu ştiu ce magie s-a produs ca timpul să zboare. După această experienţă am înflorit din punct de vedere personal. Am înţeles că în orice moment eu pot fi personajul spectator pus în faţa unei situaţii neobişnuite, însă mereu calmul şi diplomaţia mă vor conduce la o decizie bună.

Călătoria mea alături de tine pe drumul captivant al artei se încheie aici pentru un moment dragă cititorule, însă acum, la sfârşit de drum, vreau să îţi adresez o invitaţie: hai să mergem împreună pe această cale, vreau cândva să citesc şi eu, de ce nu? – despre experienţa ta pe acest drum. Poţi începe călătoria în ce calitate vrei: de spectator, de unde vei avea mult de învăţat sau ca actor, povestindu-le despre propria-ţi experienţă şi altor oameni. Tu poţi fi următorul care să demonstreze că arta nu ţine cont de limite, că pasiunea şi dorinţa sunt mult mai puternice trecând peste orice obstacole! Unindu-ne, putem face ca şi alte vise să prindă viaţă!!!

scris de Delia Moise, elevă liceu, Mioveni, Argeș