Zilele trecute am dat peste titlul unei cărţi care m-a intrigat foarte tare. Se numeşte „Bărbaţii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus” şi este scrisă de un anume dr. John Gray, iar titlul acesteia m-a făcut să mă gândesc la modul cum l-a ales, deoarece pare a avea o oarecare logică şi un anumit înţeles.Recunosc că nu am citit cartea, nici nu-mi doresc de altfel, pentru că am citit câteva idei despre ea şi ce subiect tratează şi pot spune, fără s-o citesc, că e una din cărţile acelea inutile, în care sunt spuse platitudini, cărţi ce au început să apară tot mai multe de câţiva ani încoace pe astfel de subiecte: Cum să-ţi creşti copilul, Cum să-ţi salvezi căsnicia etc., iar majoritatea cărţilor de dezvoltare personală sunt scrise doar pentru a dezorienta populaţia, cei care le scriu îmbogăţindu-se din lucrul acesta, dar nefiind ca şi cum ai învăţa ceva din ele. Sunt lucruri pe care nu le poţi învăţa din cărţi, ci doar din experienţă. Nu cred că există o reţetă a succesului în a-ţi creşte copilul sau a avea o căsnicie fericită, pentru că, plecând de la premisa că toţi suntem diferiţi, prin însăşi ADN-ul nostru, n-are cum să existe o reţetă absolută pentru o arie ce cuprinde atâţia indivizi diferiţi.
Mai mult decât atât, cu unele lucruri ne naştem, cum ar fi instinctele, sau le deprindem, încet-încet, din ceea ce trăim. Să-mi spui cum să-mi cresc copilul e ca şi cum m-ai îndemna să beau minim doi litri de lichide pe zi. Ceea ce în ambele cazuri mi se pare o jignire adusă gradului meu de inteligenţă. Gândeşte-te puţin! Se spune că omul, indiferent că îl considerăm un animal sau nu (evoluţie vs. creaţie), este specia cea mai inteligentă de pe Terra. Ei bine, dacă celelalte specii, inferioare nouă, nu au nevoie de cineva care să le spună câtă apă să bea, noi de ce am avea? Trebuie să bei atâta cât are corpul tău nevoie şi atunci când îţi cere el. Atât!
Revenind la ideea principală, se nasc două întrebări: cine a fost/este Marte? cine a fost/este Venus?
Marte este zeul războiului şi al agriculturii, echivalentul lui Nergal în mitologia babiloniană. E, de asemenea, corespondentul lui Ares din mitologia greacă, şi face parte din marea triadă supremă romană, alături de Jupiter şi Quirinus.
Pe de altă parte, planeta Marte (în trecut aceasta a fost denumită după Nergal, dar acum doar o vale de pe planeta Marte mai poartă numele zeului babilonian – Valea Nergal) este a patra planetă de la Soare, având raza jumătate din cea a Pământului, şi masa de doar o zecime, însă aria este aproximativ cât a Terrei. E formată din bioxid de carbon, azot, argon, oxigen, iar culoarea roşiatică este datorată oxidului de fier. Îi lipseşte un lucru fără de care poate nu poate exista viaţă pe Marte (cel puţin, nu una aşa cum o ştim noi): stratul de ozon. Iar fără acesta, suprafaţa planetei nu este protejată de ultravioletele trimise de Soare. Deşi a fost descoperită apă în formă solidă, nu cred că există viaţă. Iar una care să semene foarte mult cu a noastră, în niciun caz, deoarece temperaturile pe această planetă sunt între -140 şi +10 grade (vara), iar aerul marţian are densitatea sub 1% din aerul nostru. Totuşi, Marte are ceva ce nu mai există, din ceea ce se cunoaşte până acuma, în tot sistemul nostru solar: cele mai mari piramide – se află în zona Elysium şi sunt de zece ori mai mari decât cele din Egipt şi Muntele Olimp – cel mai mare vulcan din sistemul solar (are 25 de km înălţime). Dar ce ştim despre Venus?
Venus este zeiţa frumuseţii şi a iubirii în mitologia romană, corespondenta zeiţei Afrodita din mitologia grecească. Totodată, este a doua planetă de la Soare (60 de milioane de km faţă de Soare) şi cea mai apropiată planetă de Pământ, fiind cu foarte puţin mai mică decât acesta, masa sa fiind de 81,5% din cea a planetei noastre. Este formată din sulf, dioxid de sulf, dioxid de carbon, iar temperatura pe Venus este de 380 de grade Celsius. Presiunea atmosferică e de 90 de ori mai mare decât cea de pe Pământ, astfel că aceasta permite trecerea luminii solare, dar nu permite ieşirea luminii infraroşii rezultate în urma încălzirii suprafeţei planetei, creându-se în acest fel un efect de seră foarte ridicat, lucru care nu ar permite plantelor să se dezvolte, chiar dacă ar permite-o temperatura.
Ştiind aceste lucruri, putem pretinde şi presupune prin absurd că noi, bărbaţii, o ceată de războinici, am venit din acel loc rece şi neprietenos şi ne-am întâlnit pe Terra cu femeile, aceste fiinţe frumoase, venite de pe Venus. Dar, de ce?
Oamenii au început să caute alte civilizaţii, pe alte planete, vorbindu-se des în ziare şi la televizor despre marţieni, dar niciodată nimeni nu a vorbit de venusieni, saturnieni, jupiterieni sau plutonieni. Am început să căutăm forme de viaţă mult mai departe de noi, deşi ştim, în mare, că celelalte planete din sistemul nostru solar nu au vegetaţie (un lucru esenţial). Nimeni nu s-a gândit că poate titlul cărţii are dreptate, iar noi suntem de fapt „extratereştrii” veniţi de pe alte planete, precum Marte şi Venus, pe care le-am distrus, şi ne-am întâlnit la mijloc ca să ardem şi să pârjolim Pământul, făcând exact ce-am făcut şi pe planetele de unde provenim: un adevărat iad. Noi am venit aici cu un scop clar: să-l distrugem. Altfel nu s-ar explica toate exploatările şi utilizările greşite ale combustibililor fosili pe care planeta îi mai are (într-o cantitate mică), defrişările masive făcute fără niciun pic de gândire pe întreaga suprafaţă a planetei – ducând la o climă deşertică absolută, afectând în acelaşi timp topirea calotelor polare, vânarea şi exploatarea tuturor speciilor de animale până la dispariţia lor, deversările de combustibili şi deşeuri în oceanul planetar ş.a.m.d., din moment ce fiecare din noi ştie că nu va lua nimic cu sine după moarte.
„Când vom fi înconjuraţi de bolovani, atunci vom realiza că nu putem mânca bani!”
Material realizat de Ștefan Oancea, voluntar Asociația Visum pentru Educație și Cultură
Credit foto: http://en.wikipedia.org/wiki/Mars_Being_Disarmed_by_Venus
Suntem și pe