Atenţie, articolul este sub forma unei poveşti pentru că e vorba despre o poveste de viaţă.
Mediaş, aşa a început ce avea să fie cel mai frumos weekend din iulie, petrecut în Braşov. De fapt, e vorba de oameni ai Mediaşului, oameni care m-au ajutat atunci când am avut nevoie, pentru care simt o apropiere şi pentru care am o datorie morală.
La scurt timp mi-a venit rândul să ajut un medieşean pe care nu-l cunoşteam şi despre care nici nu aveam referinţe. E vorba de poetul şi prozatorul Laurenţiu Oprea.
Să vă spun cum am ajuns să-l cunosc. Era miercuri, 23 iulie, când primesc un telefon de la Mircea, un prieten apropiat de-al lui Laurenţiu, prin care mă anunţă de vizita oficială pe care o au programată la Braşov, peste trei zile. Tot atunci mă anunţau că vizita avea să fie sub forma prezentării de carte şi că va fi la restaurantul „Am Rosenanger”. De asemenea, îmi spunea că ar avea nevoie de ajutor pentru organizarea evenimentului. Aici fac precizarea că gazda noastră, Darius, a pregătit o surpriză pe cinste. Ne-au așteptat cu mâncăruri din cele mai bune și un schnaps de pere excelent. De altfel ne-am simțit foarte bine la Am Rosenanger, cel mai primitor și prietenos restaurant la care am fost în ultima vreme.
Întorcându-mi atenția către Mediaș, mi-am spus că e momentul să-mi “achit o parte din datoria faţă de medieşeni”. Şi am făcut-o, lucru pentru care mă bucur. De ce? Pentru că am primit din partea autorului o poveste de viaţă, o trăire puternică, plină de emoţii. Întâlnirea a fost cu atât mai importantă cu cât îți dai seama că puțini sunt oamenii care au darul de a-ți spune viața lor în felul în care să devină o lecție.
N-am să vă spun poveştile lui Laurenţiu, nu acum, pentru că o să avem posibilitatea să-l reîntâlnim cât de curând la Brașov.
Vă spun doar că veţi regăsi în Laurenţiu postmodernitatea şi energia tinereţii pe care le pierdem pe măsură ce avansăm în vârstă şi pe măsură ce ne depărtăm de poezie. O să vedeţi cum are un om puterea de a relua lupta cu viaţa de mai multe ori şi o face în final în compania poeziei şi a prozei.
Stânga – Laurențiu Oprea, poet; Dreapta – Radu Busuioc, Seara de Carte Brașov
Pentru întâlnirea cu Laurenţiu Oprea trebuie să mulţumesc lui Mircea Dăian, prietenilor de la „Seara de Carte Braşov”, lui Radu, care ne-a citit câteva poezii şi nu în cele din urmă, lui Laurenţiu şi poeziei lui. Cu toții au făcut din această întâlnire una de vis.
Pe final, adaug două afirmaţii rămase și în mintea celor prezenţi: nimic nu e întâmplător şi fiecare poartă cu el o foame a tinereţii. Vă las în compania a două poezii scrise de Laurențiu Oprea și vă aștept în număr cât mai mare la următoarea întâlnire cu poetul.
Trecuse timp
Întâi am fost întrebat
Dacă mă iubește mama.
Răspunsul meu a fost evaziv
Și mama nu m-a iubit.
Am plâns și, între timp, mi s-a pus
A doua întrebare:
Pe cine iubesc eu?
Trecuse timp mult și greu
Și n-am știut ce să spun,
Apoi totul s-a prăbușit și a zburat.
Acum eu sunt cel care pune
Întrebările
Și nu știu cum să fac să fiu mai clar,
Iar timpul nu face altceva
Decât macină și trece, trece…
Ce întrebare să pun?
Nu cumva îți pare rău
Noaptea mea
Lumea e un pretext de bunătate.
Pentru păsări, rămânem cei ce merg pe pământ,
Cu iubiri amare și inconștiența de a o lua de la capăt.
Lumina se retrage blând, iar leneșul amurg
Curge în noapte plumburie.
Timpul trecut, alții mi l-au fragmentat, zdrobindu-l.
Ca să?…
Articol realizat de Mihai Tatu, membru Asociația Visum pentru Educație și Cultură
Suntem și pe