Interviu „Omul, Emoția și Fotografia” – Dorin Bofan

Camera foto nu declanșează singură. Ea prinde în cadru doar ceea ce este „lăsată” să vadă de către cel care fotografiază. Fotografia devine artă atunci când fotograful are un proiect, o idee, atunci când construiește și propune o temă, o trăire. Altfel, fotografia este o captură de contidian care se pune în sertar și se dă uitării, lăsând falsa impresie a unei realizări.

Ideea interviului mi-a venit de la prima întâlnire avută cu Dan Dinu, la Okian Brașov, întâlnirea care lansa proiectul „Întâlnire cu fotografia”, undeva în iulie 2014. Fotografia începe ca o pasiune, înainte de a învăţa tehnica foto. Fiecare pasiune începe cu o mică poveste, întâmplare şi din acel moment creşte. O parte din încercările în fotografie se opresc în căutarea tehnicii universale, perfecte, dar fără pasiune, emoție şi o poveste a fotografului. Din această perspectivă demersul lansat de Dan Dinu şi Librăria Okian Braşov este chiar necesar. Printr-o serie de interviuri încercăm să vedem poveştile, pasiunea, emoţiile, trăirile, mesajele fotografilor şi ale fotografiei lor.

Este un exercițiu de descoperire, de cunoaștere și de memorie prin fotografie și prin inspirația oamenilor care declașează trăiri prin aparatele lor. Fotografia poate fi un motiv de a face și de a fi sau un document de studiu sociologic și istoric.

1. Spune-ne câteva cuvinte despre tine.
Îmi este greu să vorbesc despre mine la modul concret, de frică probabil să nu par total neinteresant. Sunt un om obișnuit căruia îi placea să stea pe-afară destul de mult, să meargă pe munte, să călătorească, să facă mișcare și să fotografieze. Sunt încă în căutare de lucruri pe care nu le înțeleg, dar pe care le simt că-mi suflă-n ceafă și că mă bântuie din când în când. Acum trăiesc cumva din fotografie, adică organizez ture foto, dar asta are mai mult legătură cu turismul decât cu fotografia. Mă fascinează însă discuțiile cu oamenii care mă-nsoțesc. Învăț multe de la ei și nu doar legat de fotografie. Asta-i de fapt partea cea mai tare de care ei nu-și dau seama. Și-ncerc și eu să-i ajut oferindu-le câteva indicii și posibile direcții de dezvoltare. Creștem împreună. În rest, mai plec în aventuri, atât cât îmi permit mintea, corpul și buzunarul.

2. Care a fost prima întâlnire cu fotografia?
În clasa a 7-a, când mama mi-a făcut cadou un aparat Kodak, dar n-am arătat prea mare interes atunci. Accesul la informație era mai greoi, probabil de asta, că altfel eram destul de fascinat de ce putea să facă noua jucărie. Nu și de fotografie.

3. Descrie modul, stilul, abordarea în care faci fotografie.
Hmm, e complicat. Încerc pe cât posibil să fiu creativ, să merg pe un drum propriu, iar imaginile pe care le culeg pe parcurs să fie cât mai personale. Învăț zi de zi să recunosc momentele și alăturările interesante din natură, după care să le traduc. Mă las purtat de bucurie și îndoieli deopotrivă. Fotografia e pe cât de eliberatoare, pe-atât de tirană cu mine.

4. Care este genul predominant de fotografie ales şi care este „raţiunea” din spatele alegerii?
Fotografiez natura. Fiindcă asta iubesc, deși n-o înțeleg pe deplin. Poate nici nu trebuie.

5. Descrie pregătirea pentru o sesiune foto.
Înainte de o plecare pe munte, spre exemplu, e vraiște la mine în casă și termin rucsacul de făcut pe la 2 noaptea. Mereu am o problemă cu greutatea, fiindcă echipamentul foto cântărește mult. Mă trezesc de multe ori, deși nu-mi place, pe la 5. Mă urc într-un autobuz sau într-un tren și merg până-n locul în care fac joncțiunea cu prietenii sau în care intru în traseu. Urc, uneori cu spor, alteori cu năduf. Pun cortul, îmi fac de mâncare, încerc să rămân cald și dacă mai e timp, poate mai fac și-o poză. Oriunde-aș fi și orice aș face, rămân mereu alert la ce se întâmplă în jur. Sunt momente și întâlniri pe care le trăiești o dată în viață. Trebuie să fii pregătit mereu. Cam ca un fotograf de stradă.

6. Povesteşte o sesiune foto, una care ţi-a adus satisfacţie mare.
Am înconjurat anul trecut Islanda pe biciclete împreună cu Aura (e-o zână, mai multe nu pot să-ți spun despre ea). Fotografic vorbind, a fost poate cea mai provocatoare sesiune (nu știu dacă-i corect termenul, că a durat șase săptămâni), fiindcă am încercat să spun o poveste folosindu-mă de imagini, filmări și text. E al naibii de greu să le faci pe toate în timp ce depui efort pedalând. Dar e și foarte foarte tare. Și am impresia că treaba asta cu chinuitul ca să faci lucruri faine mi se potrivește.

7. La ce te gândeşti când faci fotografii?
Nu prea gândesc. Sunt foarte concentrat pe actul în sine și detașat. Sunt extrem de atent la dinamica elementelor, la subiect, la cum se așează totul în cadru. E important să simți ce trebuie transmis și să acționezi din instinct. Bine, în 99 din situații lucrurile nu se leagă. Dar și când vine a 100-a…

8. Descrie o situaţie inedită, provocatoare în care ai ajuns datorită fotografiei.
Am cunoscut o mulțime de oameni frumoși, ăsta e lucrul la care nu m-aș fi gândit niciodată c-o să mi se întâmple. Cei mai mulți din ei muncesc din greu și fac o treabă extraordinară. Iar asta nu poate decât să mă motiveze și mai mult în propriile mele căutări.

9. Ce este acum fotografia pentru tine?
Pasiune, loc de muncă, motiv de bucurie și de frustrări, aventură, neputință, liniște și zgomot. E un fel de-a trăi. Și cum viața vine la pachet cu de toate, le iau și eu cum vin. Însă la finalul zilei, îmi dă un sentiment puternic de apartenență și un milion de motive să continui.

10. Cum alegi subiectele fotografiilor tale și cum interacționezi cu ele?
Subiectele nu prea le caut, fiindcă sunt peste tot. Chiar și-n parc. Ideile vin mai greu, dar știi cum e, inspirația trebuie să te găsească muncind. Fotografiez ce mi-e la îndemână și-mi place să caut lucrurile alea mici și extraordinare în banal. Nu-ți ascund faptul că sunt fascinat de țările nordice și de peisajele de acolo. Dar odată ce le-ai trăit, n-are cum să fie altfel.
Interacțiunea e mai degrabă un act de observare.

11. În ce fel îți influențează fotografia relațiile cu cei din jur?
Majoritatea celor apropiați fac și ei asta, la călătorit, la mers pe munte mă refer. Iar restul cred că înțeleg, fiindcă nu mă pricep deloc să vorbesc discuții, decât dacă-s despre lucrurile care-mi plac. Și le-am umplut capul cu toate nebuniile mele de-atâtea ori, încât s-au convins și mă lasă în pace. Oricum, majoritatea timpului dintr-un an îl petrec de unul singur, așa încât nu sunt prea multe de influențat.

12. Când faci o sesiune foto sau fotografii independente te gândeşti să le realizezi într-un anume fel pentru un anume public privitor?
E nedemn să faci fotografie cu gânduri din astea-n cap. Deși mă uit înapoi pe imagini de-acum 4-5 ani și unele din ele nu mă mai caracterizează, parcă nu le-aș fi făcut eu. Însă a fost o etapă necesară prin care a trebuit să trec. Mai greu e când trebuie să-mi promovez turele. Aș vrea ca lumea să vină cu mine într-un loc pentru cadrele semi-obscure care mie-mi plac atât de mult, dar tot imaginea clasică a locului respectiv o să-i convingă. Însă chiar și-acolo poți să-ți pui amprenta personală.

13. Se poate vorbi de etică și de limite în cazul fotografiei și care sunt limitele pe care ți le-ai stabilit?
Da, desigur. Mai ales când vine vorba de fotografierea naturii. Totuși orice abordare cred că-i acceptabilă atâta timp cât fotograful nu ascunde nimic și o face cu bun gust, bun-simț și absolut sigur că face un lucru onest. Sunt interpretabile variabilele astea, recunosc, dar se leagă inevitabil de felul în care fotograful își trăiește fiecare aspect al vieții.

14. Te rog să ne dai o fotografie, pe care să o atașăm interviului, și să ne spui povestea ei și ce reprezintă pentru tine.
E o imagine din 2010. Țin minte că atunci ne-a plouat toată ziulica. Înainte de a ajunge la capătul traseului, ne-am rătăcit și a trebuit să facem un ocol care ne-a întârziat. Între timp, ploaia s-a transformat în lapoviță, chiar înainte de a ajunge în dreptul puiului ăsta de fag. A fost o conjuctură cât se poate de favorabilă care mi-a demonstrat că trebuie să pleci mereu la drum cu siguranța că ceva frumos o să se-ntâmple. După imaginea asta, am început să văd lucrurile puțin altfel și să-mi complic existența căutând ceea ce nu înțelegeam. Dar nu-mi pare rău.

15. Unde poate fi găsită fotografia ta?
La www.dorinbofan.com.

16. Lansează o provocare fotografică pentru cei interesaţi de fotografie.
Să-ncerce să fotografieze în afara normelor și-n același timp să rămână autentici. La asta lucrez și eu acum.

Mulțumim Dorin pentru o poveste fotografică frumoasă.

Fotografiile ne-au fost puse la dispoziție de Dorin Bofan.

Interviu realizat de către Mihai Tatu, membru Asociația Visum pentru Educație și Cultură.