Întâlnirea tinereții prin poezie

Mă numesc Iulia Iosif, sunt studentă la Facultatea de Litere din Alba Iulia, anul II. Prima poezie a fost publicată în revista liceului în anul 2010, în acelaşi an am participat la un concurs interjudeţean, Primăvara tinerilor poeţi, de la Râmnicu Vâlcea la care am obţinut Premiul I. Am avut colaborări cu reviste precum Gând Românesc din Alba Iulia, Candela Sătmarului din Satu Mare, Oglinda Literară din Focşani și site-ul Ortodoxia Tinerilor.

Am cunoscut-o pe Georgiana Tofoleanu înainte să încep colaborarea cu un site, ea scria de câtva timp pentru acest site şi ţin minte că mi-a atras atenţia un articol de-al ei. I-am lăsat un comentariu la care mi-a răspuns, am început să discutăm, apoi am păstrat legătura pe parcursul anilor. Ideea interviului a fost una spontană. I-am citit manuscrisul înainte să fie tipărit şi m-am gândit că dacă la volum nu pot în prezent să aibă oamenii acces, măcar ar putea să cunoască o tânără care are un talent ce promite multe.

Vom putea vorbi despre Înviere doar atunci când vom învăța să iubim și să ne iubim

Georgiana Tofoleanu

(interviu cu scriitoarea Georgiana Tofoleanu)

Primul său volum de poezii a luat naștere de curând la Editura Etnous din Brașov. În prezent lucrează la a doua sa carte, proză de această dată. Pentru ea, poezia este „un coagulant aparte, care împiedică închegarea durerilor lăuntrice, acide”, iar arta este însăși „un vas cu emoții caste, însă devorante”.

Iulia Iosif: Ce îți doreai să devii în copilărie?

Georgiana Tofoleanu: Actriță și cântăreață. Am luat cursuri de actorie și de muzică, însă mai târziu am descoperit că cel mai bine „mă înțeleg” cu scrisul, în genere, așa că am hotărât să pornesc pe acest drum. De fapt, nici nu știu dacă am hotărât asta sau pur și simplu a venit totul de la sine. Eu mă înțeleg cu scrisul și el se înțelege cu mine. A fost dragoste la prima vedere; fiecare cuvânt parcă e condus de o amiostazie interioară. Nu scriu perfect și nici nu caut perfecțiunea. Știu să-mi aștern gândurile pe zeci de hârtii, ca mai apoi să le ard și să savurez acel fum sufocant de cuvinte. Dar tot dragoste e.

Iulia Iosif: Ai realizat de-a lungul timpului numeroase articole și interviuri pentru diferite publicații de cultură din România. De ceva timp ai și un blog: dordeoameni.blogspot.com. De unde această pasiune pentru scris?

Georgiana Tofoleanu: „La început a fost Cuvântul.” Posibil că de aici a pornit totul. Scriu ceea ce simt, cum simt, când simt, unde simt. Unii îmi spun că scriu frumos, dar frumusețea asta sălăsluiește în orice poezie, în orice proză, în orice cuvânt, în orice literă. Să știi că și semnele de punctuație sunt frumoase. Doar că nu toți văd această frumusețe. Nu vor să o vadă, dar ea e acolo.

Iulia Iosif: A fost tipărit de curând la Editura Etnous din județul Brașov, primul tău volum de poezii, pe care urmează să ți-l lansezi. De ce ai ales ca titlu: „Înviere”?

Georgiana Tofoleanu: Iubirea este Înviere. În iubire nu există moarte. Cine nu iubește își construiește singur un iad tăios înlăuntrul său. Majoritatea poeziilor mele sunt despre și pentru iubire, tocmai pentru că noi nu știm să iubim fără să așteptăm iubire în schimb. Noi tratăm iubirea matematic. Am ales acest titlu, însă cred că vom putea vorbi despre Înviere doar atunci când vom învăța să iubim și să ne iubim. Doar atunci când vom învăța să dăruim fără să așteptăm ceva în schimb. Doar atunci când vom învăța să renunțăm la așteptare. Abia atunci cred că vom putea spune că am înviat.

Iulia Iosif: Cum ai descrie poezia?

Georgiana Tofoleanu: Un coagulant aparte, care împiedică închegarea durerilor lăuntrice, acide. Aceste dureri, dacă prind viață în noi, au capacitatea de a distruge tot ce e mai frumos. Să nu le lăsăm.

Iulia Iosif: Dar arta?

Georgiana Tofoleanu: Un vas cu emoții caste, însă devorante. Arta îl ajută pe om să se exprime, dar și să se regăsească. Arta nu ameliorează. Arta vindecă.

Iulia Iosif: Ce legătură există între poezie și Dumnezeu?

Georgiana Tofoleanu: Dumnezeu e o poezie pe care, dacă-am învăța-o, am găsi acea împlinire sufletească indicibilă după care toți tânjim, conștienți sau ba.

Iulia Iosif: Despre ce-ți place să scrii cel mai mult?

Georgiana Tofoleanu: Cum spuneam mai sus, majoritatea poeziilor mele sunt despre iubire. Mai scriu despre copaci, îngeri, cai, frunze, ploaie și despre toamnă. Scriu cu și despre dor, despre vise și despre amintiri. Scriu despre oameni și despre mine.

Iulia Iosif: Ți-a fost vreodată teamă că într-o zi nu vei mai putea scrie? Că nu vei mai avea teme despre care să scrii?

Georgiana Tofoleanu: Nu mi-a fost teamă. Mă inspiră orice, până și o cutie învechită și uitată în debara. Nu știu dacă e de bine sau de rău acest lucru, dar fiind prinsă într-un joc agitat al cuvintelor, nu cred că mai poate fi vorba de vreo picătură de teamă. Scrisul înseamnă (și) curaj.

Iulia Iosif: Poezia ajută pe oameni să devină mai sensibi, să înțeleagă mai bine lumea din jur la fel cum face proza?

Georgiana Tofoleanu: Poezia nu îi ajută pe oameni să devină mai sensibili. Poezia e un meleag aparte. Nu poți intra cu cizmele pline de noroi în acest tărâm de cuvinte sincere, deoarece nu vei înțelege și nu vei rămâne cu nimic. Descalță-te și apoi îndreaptă-te spre poezie. A doua mea carte va fi de proză scurtă, însă nu știu cât de înțeleasă va fi.

Iulia Iosif: Pe lângă scris, ce îți place să faci în timpul liber?

Georgiana Tofoleanu: Îmi place să citesc, să merg la teatru, să stau la povești cu oameni de la care am ce învăța, să admir frunze, să visez, să tac, să vorbesc, să ascult.

Iulia Iosif: Că tot veni vorba de citit, îmi poți enumera câteva cărți preferate?

Georgiana Tofoleanu: Sunt multe cărți de care m-am îndrăgostit de-a lungul timpului. Printre acestea se enumeră: „Lupul de stepă” (Hermann Hesse), „Frații Karamazov” (F. M. Dostoievski), „Adam și Eva” (Liviu Rebreanu), „Tema pentru acasă” (Nicolae Dabija) și nu în ultimul rând „Septembrie, uneori…” (Daniel Dincă).

Iulia Iosif: În încheiere, ce detești cel mai mult și ce anume iubești?

Georgiana Tofoleanu: Detest indiferența oamenilor. Ea râcâie, sfărâmă, frământă, învinețește, usucă, distruge. E ca un neoplasm. Iubesc cel mai mult să-i văd fericiți pe oamenii de lângă mine. Asta contează.

Material realizat de Iulia Iosif