FAȚA ASCUNSĂ
o cercetare subiectivă asupra depresiei
- Azi, 21 septembrie se lansează Faţa ascunsă – o cercetare subiectivă asupra depresiei, un documentar interactiv despre depresie.
– Iniţiativa își propune destigmatizarea depresiei – o afecţiune pe cât de frecvent întalnită, pe atât de marginalizată în societate – prin expunerea mărturiilor a 15 persoane de vârste și sexe diferite, care au acceptat să-și facă publice poveștile.
– Proiectul se desfășoară atât online, pe platforma dedicată www.fataascunsa.ro, cât și pe străzile capitalei, printr-o serie de intervenţii audio-video.
București, 21 septembrie 2016 – Dizabilităţile mentale şi psihice ocupă primul loc în topul dizabilităţilor la români (conform datelor publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, 2016), iar cea mai răspândită problemă de sănătate mintală din România este depresia (conform unui studiu al Organizației Mondiale a Sănătății). Unul din șase români suferă de depresie (Eurobarometru, 2015), iar numărul este în creștere. În România, lipsa programelor naționale de cercetare, prevenție și diagnosticare este acutizată de percepția opiniei publice, negativă și adeseori greșită, asupra depresiei.
Faţa ascunsă – o cercetare subiectivă asupra depresiei reprezintă un demers de investigare a depresiei, așa cum se vede sau se ascunde ea în prezent, în București. Scopul proiectului este de a familiariza locuitorii capitalei cu această temă concretă, prezentă în spaţiul urban, dar cu o față nevăzută, neînțelesă și neacceptată social.
Cele 15 interviuri cu bucureșteni sunt publicate, în premieră, pe platforma web www.fataascunsa.ro, sub forma unui documentar interactiv. Arhiva video de aproximativ 80 de ore, adunată pe parcursul unui an și jumatate de cercetare, a fost structurată și re-organizată în functie de subiectele generale si particulare abordate de persoanele intervievate. Astfel, vizitatorul platformei poate interacționa cu tematica depresiei ușor și în diverse moduri.
Ulterior, proiectul va fi prezent în realitatea fizică a Bucureștiului, până la mijlocul lunii octombrie, printr-o serie de intervenţii audio-video, puse în scenă pe străzile capitalei, de către doi artiști cu o vastă experiență în live performance: Cinty Ionescu, artist video, inițiator și coordonator al proiectului și Sorin Păun Randomform, sound designer. Programul evenimentelor.
Ideea a pornit de la experiența personală cu depresia a inițiatoarei proiectului, Cinty Ionescu. Demersul vine în continuarea spectacolului de teatru multimedia „Între două pastile” (București, 2016), care dramatizează povești reale legate de depresie, documentate de artistă. „Principala mea motivație pe parcursul acestei documentări au fost oamenii din spatele acestor istorii, care au ales să vorbească deschis despre un subiect intim considerat adeseori un tabu. Am fost întrebată dacă a fost greu să-i fac pe oameni să vorbească întrucât acest lucru presupune mult curaj. Cred, așa cum spun și mulți dintre acești oameni minunați pe care i-am intervievat, că nu este vorba de curaj, ci mai degrabă de dorința normală și nevoia reală de a vorbi deschis pe această temă. Pentru că singura armă în lupta pentru viețile celor afectați de depresie este conștientizarea, la nivel de societate, a realităților acestei boli. Mă înclin în fața lor că și-au povestit istoriile și mi-au dat șansa să înțeleg mai multe despre ei, despre mine, despre boala noastră și, astfel, au reprezentat un ajutor real și constant în procesul meu de recuperare. Prin Fața ascunsă încerc să diseminez informația primită, în speranța că va fi și altcuiva de ajutor”, afirmă Cinty Ionescu.
Fața ascunsă – o cercetare subiectivă asupra depresiei în București are intenţia de a reprezenta episodul pilot al unei platforme colaborative multidisciplinare pe termen lung, care dorește să adune artiști, antropologi, sociologi, specialiști (medici psihiatri și psihoterapeuți), instituții, asociații și fundații, cu viziunea comună de a adresa problematica depresiei în toate straturile sale: educare, destigmatizare, prevenţie, diagnosticare, tratare.
Proiectul se lansează oficial miercuri, 21 Septembrie, ora 19.00, la Clubul Țăranului. Participanții vor putea explora documentarul într-o manieră multisenzorială, din trei perspective:
– platforma digitală intaractivă, experimentată prin touchscreen
– instalație care folosește realitatea augmentată
– Fața ascunsă remix – un performance live audio-video: Cinty Ionescu (video design) și Sorin Paun Randomform (sound design) reinterpretează și remixează live povești personale legate de depresie, pornind de la documentarul interactiv Fața ascunsă.
Finanțarea proiectului
Fața ascunsă este un proiect cultural produs în cadrul candidaturii București 2021_Orașul In-Vizibil
Parteneri
Fundația Estuar, Clubul Țăranului
Parteneri evenimente:
Pop-Up Event Kit, Augmented Space Agency, Școala Gimnazială Ferdinand, Grădina din Gura Siriului, Centrul de Teatru Educațional Replika, CINETic
Parteneri media:
Radio România Cultural, Decât o revistă, Sub25, Veioza Arte
Pentru mai multe detalii:
Cinty Ionescu, inițiator proiect
0722 881 172
cintyio@gmail.com
www.fataascunsa.ro
Suntem și pe