Teatrul e mai mult decât un act de reprezentație sau lectură. E un mijloc de transformare, de citire dincolo de cuvinte, un mijloc de a intra în pielea unor personaje și a le observa modul în care pun probleme.
În teatru trebuie să asculți, să înțelegi, să observi. Prin teatru te poți dezvolta ca persoană, ca individ de sine stătător și ca om aparținând unui grup. Ori de câte ori am folosit teatrul în diferite proiecte, am ținut cont de aceste aspecte. Teatrul a devenit un instrument de dezvoltare personală, iar cei care au fost de acord să intre în acest joc, au aflat numeroase lucruri despre cei de lângă ei și chiar despre ei înșiși.
Teatrul poate să ne învețe mai multe decât credem. Teatrul ne întoarce, fără să ne dăm seama, la unele dintre cele mai vechi experiențe și amintiri ale noastre, făcându-ne să le vedem, poate, într-o altă lumină. Căci în fiecare amintire zace o istorie care așteaptă să fie observată, analizată sau pur și simplu așteaptă să-i dăm viață.
Teatrul creează prietenii. Între noi și ceilalți actori, dar și între noi și propriul personaj. Ajungi să-l vezi altfel pe avarul pe care nu-l înțelegi în viața de zi cu zi sau pe aventurierul care ne face să reflectăm adânc asupra anumitor comportamente.
Ajută-ne să ducem teatrul mai departe, în proiectul „Lumea prin teatru”, susținându-ne cu un vot aici: http://www.taraluiandrei.ro/idei-din-tla/proiect-lumea-prin-teatru-id-1139-cmsid-65
Articol realizat de Adriana Hurjui, membru Asociația Visum pentru Educație și Cultură
Suntem și pe