Aș vrea să vă propun astăzi un mic exercițiu: o scurtă analiză asupra societății, oprindu-mă asupra elitelor.
Conform Dicționarului de Sociologie, elitele reprezintă „grupuri sociale care au monopolizat, într-un fel sau altul, autoritatea și puterea, exercitându-le pe acestea din urmă printr-o formă sau alta de dominație (economică, socială, politică, culturală, ideologică etc). Monopolizarea puterii și autorității a fost explicată ca o consecință a calităților sau însușirilor intrinsece ale membrilor elitei, a poziției sociale moștenite, a conjuncturilor favorabile, a acțiunii sau presiunii unor factori externi”. (Zamfir și Vlăsceanu. Dicționar de Sociologie.1993).
Pareto vede în conceptul de „elită” un grup minoritar care însumează niște calități și ia forma unei aristocrații, se bucură de multe privilegii, indiferent că această aristocrație este una de erudiți sau din contră. Conform acestuia, elita poate fi evaluată „în raport cu branșa lui de activitate, prin care putem caracteriza capacitățile sale în maniera în care punctăm performanțele”. Astfel, din elită fac parte indivizii cu indicii de performanță cei mai ridicați în domeniul lor de activitate. Cred că o problemă a modului în care prezintă Pareto aceste aspecte este faptul că el se concentrează destul de mult asupra valorii pozitive, neluând în calcul și mediul social, a cărui influență este majoră și care poate trimite, vom vedea în continuare, și spre aspectul negativ. Societatea, în viziunea lui Pareto, se împarte în două extreme – cea superioară, reprezentată de elite, și cea inferioară în ceea ce privește puterea și decizia exercitate în societate, reprezentată de mase.
Eminescu propune conceptul de „selecție socială negativă”, punctând faptul că mediul social selectează și chiar favorizează anumite elemente negative, iar acestea „ajung a exploata și stăpâni elementele sănătoase și puternice” ale societății. Astfel, superioritatea dată de aptitudinile și calitățile despre care vorbește Pareto sunt înlocuite în societate de o dominație din partea altor calități negative (minciună, hoție, de exemplu). Ca rezultat al selecției negative, apare ceea ce Eminescu numește „pătura superpusă”, formată tocmai din acele persoane incompetente: „Într-un mediu social și național corupt prin influență și dominație străină vor fi promovate în ierarhia socială elementele care se adaptează pasiv, ușor și repede mediului social corupt”. (Eminescu apud Zamfir&Vlăsceanu, p. 537).
Selecția socială negativă apare ca un răspuns la exploatarea muncii oamenilor „de rând” și a erodării legăturii dintre „indicii de excelență” aduși în discuție de Pareto (competențe, performanțe) și titlurile pe care le dețin membrii unei elite. Astfel, în cadrul elitelor apar indivizi lipsiți de competențe. Pareto aduce în discuție și această problemă, în care funcția nu corelează cu acele competențe necesare pentru exercitarea ei, însă el o prezintă ca fiind o situație excepțională. În paralel, putem spune că Eminescu îl contrazice, prezentând situația României, unde excepția devine încet încet, regulă: „în toate încheieturile organice ale națiunii s-au încuibat paraziți”. În cadrul societății, nu doar indicii sunt cei care circulă, ci și titlurile, iar în cazul în care în spatele unui titlu se regăsesc nulități, rezultatul într-o elită va fi tot de nulitate, grupând indivizi cu indici scăzuți de capacitate profesională, de performanță scăzută până la urmă.
Dacă o elită e formată din indivizi ai căror indici pentru executarea unei anumite funcții sunt ridicați, trebuie să admitem că cel puțin astăzi ne confruntăm cu o situație opusă, în care nivelul profesional ridicat (care cere competențe înalte) este ocupat de indivizi cu capacități mediocre. Ne confruntăm cu o clasă negativă, o selecție socială negativă, căci privind puțin în dreptul nostru, probabil vom observa cu ochiul liber că „elita” este formată din indivizi care dețin titluri fără a deține însă și capacitățile necesare.
Articol realizat de Adriana Hurjui, membru Asociația Visum
Foto: flickr.com – John
Suntem și pe