Deliruri, de la poezie

Deliruri, de la poezie

Scriu despre poezia lui Cătălin Stanciu sau poate chiar despre el, dar nu-mi e clar încă, pentru că nu mi-e clară poezia. N-am știut niciodată ce să fac cu poezia sau ce să zic despre poezie. Cred că sunt poemofob dacă stau să mă gândesc.

Îmi aduc aminte de când eram mic că mă puneau oamenii mari să le recit o poezie și uram lucrul ăsta. Îmi aduc aminte de profii de română (tot oameni mari), care ziceau că poezia trebuie să aibă rimă și nu știu ce fel de vers și că poetul vrea să spună, în versurile sale, ceva ce profii îl transmitea ca adevăr absolut. După ceva timp de poemofobie pot să le spun acestor oameni mari să nu mai omoare poezia, poezia nu este despre adevăruri, poezia e un pretext de a căuta, de a experimenta, de a comunica.

Ca să mă vindec, parțial măcar, am avut nevoie de Tiuk. Mulțam CenaKlub Tiuk și Mihail Vakulovski.

Ziceam că vorbesc de poezia lui Cătălin, dar nu pot să nu vorbesc de CenaKlub Tiuk și de Grupul de litere-sunete-și-culori Caii verzi de pe pereți, adică Mihail Vakulovski și Laurențiu-Ciprian Tudor. Și îi menționez pentru că pe Cătălin Stanciu îl vedem în aceste formule poetice.

Mihail Vakulovski în volumul Riduri, un volum care te apasă, te macină, te întoarce în cugetare.

Pașii taților noștri

Tatăl nostru care ești pe pământ
Tatăl nostru care-ai fost pe pământ
Tatăl nostru care ești în pământ
Tații noștri

Tații noștri s-au născut în altă țară în alt sistem pe altă lume au trăit
Tații noștri au avut alte vise au trăit altfel autrăit alte vise
Tații noștri au visat să ne fie nouă mai bine
Tații noștri au visat să ne fie nouă bine
Tații noștri au visat să ne fie bine
Tații noștri au visat
Tații noștri

Tatăl nostru a fost născut în marginea asta de lume
A trebuit să trăiască în țara asta a fost împins închis întins respins
în țara asta
să învețe să muncească să slujească să iubească țara asta
ademenit urmărit jignit căutat amenințat lovit tăiat ucis
în țara asta

Tatăl nostru a învățat cum e să fii tată
ne-a învățat cum e să fii fiu cum e să fii tată cum e să fim fii cum e să fim tată
cum e să fim cum e să fiu cum să fiu
SÎNT
Tatăl nostru ne-a învățat învățat învățat
Tatăl nostru care-ai fost pe pământ
Tatăl nostru care ești
acolo

Tații noștri Tații noștri Tații noștri Tații noștri

Pașii mamelor noastre

mamele noastre au avut o copilărie frumoasă povestită de bunicii noștri
mamele noastre au fost sprintene vesele cuminți pentru bunicii noștri
mamele noastre au fost vînjoase puternice și sănătoase pentru patrie și pentru umanitate
mamele noastre au fost frumoase pentru tații noștri credincioase taților noștri
mamele noastre au intrat în războiul taților noștri au urcat la volanul automobilului
tractorului combinei avionului navetei cosmice au participat la invenția bombei atomice
mamele noastre i-au iubit pe tații noștri au fost iubite de tații noștri
ne-au făcut și au făcut totul pentru copiii taților noștri
au renunțat la tot și la toate pentru tații noștri
să-i iubească să le facă urmași să-i crească hrănească îmbrace iubească
să facă rost de leacuri pentru tații noștri să le oblojească rănile și
să nu-i enerveze cînd îs beți să le vegheze liniștea cînd se odihnesc să
nu-i enerveze cînd sunt mahmuri să nu-i enerveze cînd îs treji să nu-i
enerveze că s-au născut în această epocă în această țară că le-au întâlnit
pe mamele noastre care i-au legat de noi
care
mamele noastre fac pași mici după tații noștri
mamele noastre fac pași largi după copiii taților noștri
mamele noastre fac pași mari împotriva acelor ceasornicului bunicilor
mamele noastre fac pași timizi în direcția opusă ceasurilor taților noștri
mamele noastre fac pași foarte-foarte iuți înaintea ceasurilor de la computerele noastre
mamele noastre au lăsat totul și au plecat după tații noștri care le-au iubit le-au urît le-au alintat le-au înjurat le-au mîngîiat le-au bruscat le-au dezmierdat le-au bătut le-au înșelat le-au iubit și le-au futu și nu le-au futut
mamele noastre îi plîng pe tații noștri
plîng plîng
îi plîng pe tații noștri
mama îl plînge pe tata
în hohote
mama vorbește vorbește singură
vorbește vorbește
vorbește

Laurențiu-Ciprian Tudor, aș spune socio-poetul, în volumul „Licantropia poftei: poemele vârstei de mijloc” te provoacă, te împinge în căutarea unei recunoașteri poetice.

Fericirea e o grădină secretă

iubesc clepsidra ta
în torsul tău fin
matinal
omor timpul
apoi mă îmbrac
și mă duc la războiul mărunt al supraviețuirii
dar păstrez gustul
ca pe-un secret
ca pe-un talisman prețios
simt siguranță, calm, putere, sens
în off
aud un fel de muzică, o părere, un zumzet,
o stare, un murmur
ca și cum aș duce o viață dublă
de fapt sunt doar un grădinar
cultiv melodia aceasta, o lucrez, o întind,
țin de ea, o frământ
inima mea e un bulb
între straturi!

Am ajuns la Cătălin Stanciu, psiho-poetul după cum îi spune Laurențiu.
Volumul său de poezie, „Deliruri”, este rezultatul unui proces de distilare al cotidinianului și al mentalului. Este un set de semne de subiectivisim, de tipare, de introspecție, de confuzie, necesar atât psihologului și sociologului, cât mai ales omului pornit în lungul drum al vieții pentru a nu merge pe întuneric, pentru a evita accidentele în curbele periculoase. Îți arată pericolul nebuniei, discriminarea, homofobia, tipare sociale, în timp ce explorează iubirea, familia, relațiile, divinul.

Cătălin Stanciu în volumul Deliruri

5

Atunci când facem sex
scotocim în creierul celuilalt
în istoria sa personală,
deschidem cutia Pandorei
și ne răzbunăm pe toate femeile
pe care nu le-am putut iubi
până la capăt.

19

Îmi vine să-mi fac zilele de nesuportat
să-mi fie mai ușoară
așteptarea
și întoarcerea
în inconștient.

Hai, cumpărați volumele!

scris de Mihai Tatu – sociolog, membru Asociația Visum