Deși această ediție s-a încheiat, încă ne gândim la cele discutate. Vă reamintim că această ediție i-a avut ca invitați pe Gheorghe Cojocaru, Director Județean BCR Asigurări de Viață cu tema „Planificarea financară a ciclului vieții” și pe Iulia Matieș, autoarea volumului „Ghid de șters pe jos cu ei”.
Discuțiile au pornit cu câteva precizări despre ce înseamnă să faci planificare financiară a vieții și ce opțiuni ai. Pe parcurs am regăsit ca fiind esențiale întrebări de felul: De ce am nevoie să-mi planific financiar viața? Cum fac acest lucru? Care sunt nevoile? Care sunt prioritățile? Încercând să răspundem acestor întrebări, am ajuns în situația în care am constatat că fiecare om are o mulțime de nevoi, care sunt nevoi învățate și nu neapărat reale. Ca să tragem o primă concluzie, cheltuim mult, cheltuim pe lucruri care doar ni se par a fi nevoi, când de fapt pot fi simple mofturi și nu avem o practică a planificării financiare pe vreun termen. Tot aici am constatat că planificarea financiară se poate face cu adevărat doar în prezența unei planificări a întregii vieți, pe termen lung.
Așa am avut parte de o doză a realității, ce ne-a cam lovit puțin, mai ales când am aflat că atunci când suntem în căutarea unui „job” și reușim să găsim unul, suntem în starea „just over broke – puțin peste faliment”.
Fragment discuții:
„Nu pot economisi acum:
• Adolescența – Nu pot economisi acum. Sînt prea tânăr ca să mă gândesc la economii. Acum sînt la începutul vieții și nu am nimic de economisit, oricum. Sînt prea ocupat cu distracțiile. Într-o bună zi o să economisesc;
• Tinerii – Nu pot economisi acum. Sînt prea tânăr și sînt la școală. Nu pot economisi în timp ce încerc să mă angajez (descurc). În afară de asta, am lucruri mai bune de făcut cu banii. Când o să absolve și o să mă angajez, o să economisesc;
• 20-30 de ani – Nu pot economisi acum. Abia acum mă pun pe picioare. Trebuie să recuperez împrumuturile pentru studii și cele pentru mașină. Nu pot să-mi iau angajamente încă, și vreau să mă distrez cât încă pot. O să vină vremea când o mă gândesc la economii și atunci o să economisesc;
• 30-… – Nu pot economisi acum. Am familie și responsabilități. Te costă enorm să crești un copil și mai pun și ipoteca pentru casă. Toți banii se duc pe nevoi. Când o să câștig mai mult și o să crească copiii o să mă gândesc la economii;
• 40-… – Nu pot economisi acum. Am copiii la facultate iar costurile sînt enorme. Pe lângă asta mai apare și căsătoria. Vreau să-i ajut pe copii la debutul lor în viață. Cheltuielile au atins plafonul maxim și e cea mai grea perioadă pentru a economisi, dar lucrurile se vor îmbunătății curând. Atunci o să economisesc;
• 50-… – Nu pot economisi acum. Lucrurile n-au mers așa cum mi-am dorit. Nu-i ușor să vezi că te-ai blocat și nu mai ai oportunități să (crești) urc pe scara social. Nu mai pot să trec la altă profesie, să încep o nouă carieră. Îi ajut pe ai mei, sînt în vârstă și au nevoie de sprijin. Abia îmi ajung banii. Poate apare vreo portiță, atunci o să economisesc;
• 60-… – Nu pot economisi acum. Credeam că o să fie mai bine. Aș fi vrut să mă pensionez mai devreme, dar nu se poate. Mă zbat să plătesc ipoteca și să acopăr celelalte facturi, dar e din ce în ce mai greu. Să nu uităm că nepoții și alte cheltuieli epuizează tot ce am. Cred că așa merg lucrurile. Aș vrea să fi putut economisi;
• 70-… – Nu pot economisi acum. Sînt prea bătrân ca să mai economisesc. Pensia e o mizerie. Cheltuielile cu medicamente și de îngrijire mă termină. Mă simt o povară pentru copiii mei și urăsc chestia asta. Aș vrea să fi economisit la timp, acum e prea târziu. Acum chiar nu mai pot economisi.”
Dar am găsit speranța și optimismul la Iulia Matieș, care ne-a împărtășit trăirile ei prin volumul „Ghid de șters pe jos cu ei”, scris la vârsta de 15 ani. Scrierea cărții la acea vârstă este un act de curaj dacă ținem cont că sistemul educațional nu încurajează exprimarea, creația; societatea sancționează inițiativa. Mai trebuie spus următorul lucru, cartea nu este ficțiune, ci reprezintă întâmplări din viața autoarei și a cunoscuților ei.
Prin această carte am întâlnit o autoare care se luptă cu societatea și cu oamenii, în încercarea de a le transmite gândurile, uneori intime, de a le arăta cum este și a le descrie emoția personală, într-un mod care nu ține cont de trăirile celorlalți.
La final, se cuvine să aducem mulțumiri participanților pentru dinamica creată în discuții, celor doi invitați, precum și Librăriei Okian Brașov, gazda acestei ediții și fotografei noastre Andreea Vintilă.
Suntem și pe