În dialog cu dramaturgi contemporani

 
 

Wasat_Theatre_Masks_clip_art_hightO seară frumoasă într-un un cadru familial am putea spune că da, a fost posibil chiar în mijlocul săptămânii. Se întâmpla miercuri, pe 14 mai, într-un spațiu comod, venit din trecut și foarte prietenos – mansarda Librăriei Okian Brașov. Se lăsa seara, era ora 18:30 când ne-am așezat la o poveste. Deși la început se simțea o încordare, oare cum decurge întâlnirea, ce o să spunem, pe parcurs ne-am așezat tot mai comod și am intrat în culisele dramaturgiei împreună cu cei doi invitați ai Atelierului de Idei, Mihai Ignat și Elise Wilk, cărora le mulțumim pentru sprijinul acordat demersului lansat prin Atelierul de Idei.

Obiectivul pe care ni-l setasem era să descoperim mai multe despre dramaturgie din perspectiva experiețelor personale ale invitaților și chiar a participanților. Ipotezele de la care am pornit discuția au fost: teatrul este o modalitate de a citi feluri de a fi; oferă capacitatea de a te pune în locul altuia; te face empatic; te aduce să cunoști și elemente ce aparțin altor culturi; un mod de a interacționa; un mod de a descoperi și un mod de a depăși bariere.

Am urmărit evoluția dramaturgiei la cei doi invitați. Elise Wilk ne-a povestit cu drag despre primul său contact cu teatrul, şi anume, în echipa de teatru a liceului; ne-a vorbit cu pasiune despre primele piese de teatru, scrise pentru echipa din care făcea parte în liceu, dar şi despre piesele care i-au adus premii, laude şi critici. Cele mai cunoscute piese de teatru ale lui Elise sunt „Pisica verde” şi „S-a întâmplat într-o joi”.

Mihai Ignat ne-a povestit cum a făcut trecerea bruscă de la poezie la dramaturgie, la vârsta de 34 de ani, cum din poet s-a transformat uşor, uşor în dramaturg. Nu s-a sfiit să afirme că prima piesă a fost un eşec, însă acest lucru l-a ambiţionat, reuşind astfel să scrie piese din ce în ce mai bune. Cea mai cunoscută piesă de teatru este „Crize”, pusă în scenă atât în ţară cât şi în străinătate.

Am putut afla de la invitați și o veste mai puțin plăcută despre textele dramaturgice. Textele dramatice contemporane se găsesc foarte greu, sunt publicate în număr foarte mic la edituri și se găsesc în special în circuit închis, cel al teatrelor. Puteți totuși găsi textele dramatice ale lui Mihai Ignat pe www.mihaiignat.ro.

Cine poate scrie teatru? Oricine este primul răspuns. Întrebarea care apare este ce faci cu textul scris, îl păstrezi doar pentru tine, îl oferi celor din jur? Recomadarea invitaților este ca atunci când ai un text scris să-l încerci, să-l dai oamenilor să-l citească, să-l discuți cu cei interesați de teatru și dacă se poate, să-l arăți cuiva care are experiență în texte dramatice.

În final,am primit și câteva recomandări de teatru contemporan din partea invitaților, pe care vă invităm să le căutați și să le răsfoiți: Bash – Neil la Bute, Plastilină – Vasili Sigarev, Orașul – Evgheni Grișkoveț, frații Presniakov.

A fost o întâlnire plăcută, o discuție constructivă și le mulțumim invitaților pentru prezență, publicului pentru participarea la discuții și Librăriei Okian Brașov pentru susținerea pe care ne-o acordă. Ne vedem data viitoare!

Echipa Atelierului de Idei este formată din Andra Bohîlțea, Anca Hagiu, Andreea Cărăbuș, Adriana Hurjui, Mihai Tatu.

Iar pentru cei curioși am pus toată discuția mai jos. :)

Comments are closed.