Par Lagerkvist – Moartea lui Ahasverus

 
 
butterfly_tree

credit foto: all-free-download.com

Par Lagerkvist – Moartea lui Ahasverus

Moartea lui Ahasverus a fost publicată la editura Univers, în cadrul colecției Cotidianul. Are dimensiuni reduse, și pare scrisă dintr-o dată. Ceea ce mi-a atras atenția încă de la începutul cărții a fost impresia că urmăresc o piesă de teatru.

Din mitologie aflăm că Ahasverus este jidovul condamnat de către Dumnezeu la rătăcire eternă și la nemurire pentru că l-a batjocorit pe Isus atunci când acesta urca Golgota. Acest mit a fost de multe ori interpretat, dar nu m-a interesat dacă viziunea lui Lagerkvist este sau nu originală, ci care este ideea pe care vrea să ne-o transmită.

Anunțat încă din titlu, personajul Ahasverus nu este numit în carte, dar este intuit de cititor prin excludere, deoarece celelalte personaje sunt numite. De ce nu este numit? (Întrebarea pe care mi-am pus-o la finalul lecturii). Deoarece Ahasverus nu reprezintă decât conceptul omului condamnat pentru curajul de a interoga divinitatea și pentru refuzul său de a crede necondiționat. O altă întrebare pe care ți-o pui, în mod normal, este de ce „Moartea lui Ahasverus” în condițiile în care este nemuritor?


Povestea lui Tobias, războinicul devenit bandit pentru că nu avea altă alternativă, ne dezvăluie dorința acestuia de a merge la mormântul mântuitorului, dar în același timp și frământarea lui dacă este sau nu un pelerin autentic. Pentru că imboldul credinței a fost determinat la vederea unei femei moarte care purta însemnele crucificării lui Isus și a unei nevoi, pe care nu și-o poate explica, de a adopta poziția unui om care se roagă, dar fără a face asta. Ocazie perfectă pentru Ahasverus de a interpreta gestul lui Tobias ca un mijloc de exercitare a divinității ca putere asupra trupului. În ambele situații trupul reprezintă modul în care credința devine vizibilă, dar nu neapărat și reală. În cazul femeii putem crede că este vorba de o credință reală, dar nu același lucru îl putem spune și despre Tobias, care a îngenunchiat în față femeii, dar nu o face alături de ceilalți pelerini. Mai ales că își dorește să creadă, că vrea să se apropie de divinitate, dar este abia la începutul drumului (motivul pelerinajului).

Fiecare fugă din lume echivalează cu o fugă de răul comis. Inclusiv pelerinajul reprezintă o fugă. Și aceasta este plătită cel mai scump de Tobias. Diana, iubita acestuia, devenită prostituată din cauza lui (numită ironic după zeița vânătorii, pentru că numele real nu îl aflăm) își sacrifică viața pentru a-l salva pe Tobias (Diana reprezintă sacrificiul pentru celălalt, ceea ce echivalează cu apropierea de divinitate).

Banii necesari pelerinajului sunt și ei sub semnul răului. Tobias nu spune de unde are banii, dar iubita acestuia ne dă de înțeles ca sursa lor este dubioasă. Din această perspectivă este interesant interpretarea prostituției, printr-un personaj episodic care își „vinde” trupul pentru a-și asigura resursele financiare necesare pelerinajului. Avem aici un sacrificiu mai puțin obișnuit, însă această femeie își distruge propriul trup, urmărind astfel mântuirea sufletului.

Ajunși în portul unde erau îmbarcați pelerinii, Tobias negociază cu alți marinari plecarea. Dacă a ajuns, nu ni se spune, dar esențială este renunțarea la el însuși pentru a putea accede la credință și iertare.

Dacă până în acest moment al poveștii am avut dorința omului de a se sacrifica pentru ceva mai puternic decât el, în final Ahasverus, paradoxal pe patul de moarte, interoghează raportul omului cu divinitatea.

De ce suferința lui Isus ar trebui să fie mai importantă decât suferințele atâtor alți oameni, mai ales că și Isus a fost abandonat pe cruce într-o suferință solitară? Care ar fi motivul principal pentru a-l acceptă pe Dumnezeu, atâta timp cât El ne este inaccesibil? O putere care ar trebui să ofere protecție, dar care se arată indiferentă față de individ-poate de aici și teatralismul romanului: omul nu știe cum trebuie să se comporte ca să obțină iertarea. În acest context omul nu se percepe abandonat, și atunci își construiește propria cale de a ajunge la mântuire. „Dumnezeu este cel care ne ține departe de divinitate” afirmă Ahasverus. Ahasverus reprezintă omul care este pedespit nu pentru că a pus sub semnul întrebării existența lui Dumnezeu, ci pentru incapacitea de a percepe importanța suferinței unei singure ființe pentru întreaga omenire. Ahasverus a pus omul înaintea divinității. Iar Dumnezeu a condamnat omenirea prin a se retrage din aceasta lume. Dar Ahasverus se dovedește a fi la fel de însetat de adevăr ca oricare alt individ, doar că nu poate dovedi ceva despre care știe cu certitudine că există. Astfel că, Ahasverus reprezintă omul incapabil de a acționa din cauza dorinței de a demonstra un adevăr.

Care este semnificația morții lui? Să fi fost iertat? Personal nu cred. Moartea lui Ahasverus nu înseamnă decât o împăcare dintre om și divin, imaginată și dorită de Lagerkvist.

scris de Mihai Bolonyi, sociolog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *